Secretarul general al PDL, Ioan Oltean crede că social-democraţii vor rupe alianţa cu liberalii şi cu conservatorii din cauza trădărilor reciproce din ultimii ani, prin care fiecare din cele trei partide şi-a abandonat partenerii pentru o alianţă mai convenabilă, informează NewsIn.
"Declaraţiile liderului PSD Adrian Năstase conform cărora, în cadrul USL, PSD şi PNL vor avea probleme în a-şi armoniza poziţiile, sunt un prim indiciu că PSD pregăteşte terenul pentru despărţirea de PNL. Ne era clar încă de la începutul formării Alianţei Socialiste că aceasta nu reprezintă decât un experiment de etapă pentru PSD, lucru care devine din ce în ce mai clar", susţine Ioan Oltean.
Liderul PDL se referă cel mai probabil la interviul dat de Adrian Năstase pentru "România Liberală", în care a spus că funcţia de prim-ministru va necesita permanent, în condiţiile unei alianţe a PSD cu PNL şi PC, "ajustări şi compromisuri". Social-democratul a dat exemplul temei impozitării proprietăţii, care generează un răspunsul pozitiv din partea PSD, dar asupra căreia liberalii ar putea mai degrabă rezervaţi.
Oltean se arată sceptic faţă de posibilitatea ca USL să reziste până la alegerile parlamentare, deşi PDL ar găsi convenabilă menţinerea Uniunii. "În acest fel, cetăţenii au de ales între două feluri distincte de a face politică: pe de o parte USL, o construcţie de stânga, demagogică, născută din părinţi imaturi şi risipitori, iar pe de altă parte PDL, un partid de centru-dreapta, adept al reformelor structurale şi capabil să ia măsuri corecte pentru stabilitatea economică a României. Din păcate, nu credem că USL are o speranţă de viaţă atât de îndelungată", estimează secretarul general al PDL.
Acesta invocă precedentele "trădări" de care se fac vinovate partidele din USL: intrarea PC în guvernul Alianţei D.A. din 2004, deşi candidase pe liste comune cu PSD, scoater