Curtea Suprema din New York a renuntat marti la acuzatiile de agresiune sexuala impotriva fostului director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, transmite Reuters.
Decizia magistratului Michael Obus pune astfel capat cazului deschis impotriva lui Strauss-Kahn.
Hotararea judecatorului a fost anuntata in timp ce sute de manifestanti protestau in fata tribunalului din Manhattan, cerand "justitie si dreptate" pentru presupusa victima a agresiunii sexuale.
UPDATE 2 ora 23.45: Dominique Strauss-Kahn isi va recupera in cele din urma pasaportul francez abia miercuri din cauza cutremurului de pe Coasta de Est a Statelor Unite care a dus marti la inchiderea temporara a sistemului judiciar in New York, a declarat avocatul lui William Taylor, la o conferinta de presa.
UPDATE: Avocatii lui Strauss-Kahn dau asigurari ca acesta isi va recupera pasaportul in cursul zilei de marti.
Intr-o declaratie trimisa presei, Strauss-Kahn a spus ca "ultimele doua luni si jumatate au fost un cosmar pentru mine si familia mea. Vreau sa le multumesc tuturor prietenilor din Franta si Statele Unite care au crezut in nevinovatia mea, precum si miilor de oameni care ne-au comunicat sustinerea lor, personal si in scris. Sunt profund recunoscator sotiei si familiei mele, care au trecut prin aceasta incercare impreuna cu mine".
Decizia judecatorului a venit dupa ce procurorul care instrumenta cazul a solicitat instantei renuntarea la toate acuzatiile impotriva fostului sef al FMI, acuzat de agresiune sexuala asupra unei cameriste originare din Guineea.
Intr-un document de 25 de pagini adresat judecatorului, procurorul Cyrus Vance a explicat, luni, ca Nafissatou Diallo (32 de ani), care-l acuza pe DSK ca a fortat-o sa faca sex oral intr-un apartament al hotelului Sofitel din New York, pe 14 mai, a mintit in repetate randuri in fata ancheta