Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concerte Scorpions şi Smokie pe “Cluj Arena” în 8 şi 9 octombrie. Biletele cele mai ieftine sunt de 50 si 30 lei

Publicat in Alba24, marți 23 august 2011 ·

Trupa Scorpions va susţine la Cluj, în 8 octombrie, un concert cu ocazia manifestărilor prilejuite de inaugurarea oficială a stadionului Cluj Arena, a confirmat, luni, Alin Tişe- Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Potrivit acestuia, cele mai ieftine bilete vor putea fi achiziţionate la preţul de 50 de lei, în număr de 15.000. Scorpions va concerta 90 minute pe scena de pe Cluj Arena.

Serbările dedicate celui mai dorit stadion din Transilvania vor continua în 9 octombrie, cu un concert al trupei Smokie. Preţul biletelor va pleca de la 30 de lei dar cei care vor vrea să stea pe locuri VIP vor putea cumpăra şi bilete mai scumpe. Pe noul stadionul pot intra circa 50000 de spectatori.

Potrivit şefului CJ Cluj, în afară de Scorpions şi Smokie vor concerta şi trupe româneşti. În 8 octombrie, în deschiderea concertului Scorpions vor urca pe scenă Semnal M, Compact şi Voltaj. În 9 octombrie, de la 12 la 16, vor fi patru ore de folclor. Vor cânta, printre alţii, Aurel Tămaş, Sava Negrean şi Dumitru Fărcaş. Seara, înaintea concertului Smokie, vor evolua Loredana, Smiley şi probabil, Andra.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=37027

Trupa Scorpions va susţine la Cluj, în 8 octombrie, un concert cu ocazia manifestărilor prilejuite de inaugurarea oficială a stadionului Cluj Arena, a confirmat, luni, Alin Tişe- Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Potrivit acestuia, cele mai ieftine bilete vor putea fi achiziţionate la preţul de 50 de lei, în număr de 15.000. Scorpions va concerta 90 minute pe scena de pe Cluj Arena.

Serbările dedicate celui mai dorit stadion din Transilvania vor continua în 9 octombrie, cu un concert al trupei Smokie. Preţul biletelor va pleca de la 30 de lei dar cei care vor vrea să stea pe locuri VIP vor putea cumpăra şi bilete mai scumpe. Pe noul stadionul pot intra circa 50000 de spectatori.

@

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a decis. USR își alege noul președinte în luna iunie

Mediafax acum 47 minute
Președintele USR este ales prin vot direct și secret, pe o platformă securizată online, de către toți membrii partidului. Până la 2 iunie se pot depune candidaturile, între 11 și 13 iunie are loc primul tur (vot electronic), între 14 și 15 se centra

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță eliminarea unuia dintre cei mai importanți lideri Hamas

HotNews acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că șeful Hamas din Gaza, Mohammad Sinwar a fost eliminat, transmite Reuters. Mohammad Sinwar a fost ridicat la rangul de lider al grupării militante palestiniene anul trecut, după ce Israelu

Președintele Ungariei vine în vizită privată în România. Itinerariul lui Tamás Sulyok

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Ungarei, Tamás Sulyok, va efectua o vizită privată în România, în perioada 6-9 iunie, urmând să participe şi la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, informează Agerpres. Potrivit informaţiilor transmise de Biroul d

Mesajul transmis de Ambasada Statelor Unite, după ce George Simion s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri al SUA la București

Libertatea acum o ora
Ambasada SUA la Bucureşti a anunțat miercuri, 28 mai, că Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei, s-a întâlnit cu liderii principalelor partide parlamentare din România.

Dan Vîlceanu, trimis în judecată după agresiunea din Parlament asupra lui Florin Roman

HotNews acum 2 ore
Parchetul General l-a trimis în judecată pe fostul deputat Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce anul trecut l-a bătut în Parlament pe deputatul PNL Florin Roman, informează Agerpres. În luna

Ce a publicat președintele Nicușor Dan pe X despre discuția cu Donald Trump

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seară o convorbire telefonică cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. La scurt timp după avansarea informațiilor în spațiul public, pe pagina de X deținută de președintele Nicușor Dan a apărut ș

Cartofi pentru Rusia. Aliatul lui Putin îndeamnă fermierii să sape mai mult pentru a-i hrăni și pe „frații noștri”

HotNews acum 17 minute
„Trebuie să cultivăm o cantitate suficientă pentru nevoile noastre și pentru Rusia”, a spus președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko la o întâlnire cu oficialii regionali, în Minsk. Lukașenko a lansat miercuri acest apel către fermieri, de a cu

Încă o persoană a fost rănită de un urs pe Transfăgărășan, în zona barajului Vidraru

HotNews acum 5 ore
O femeie a fost rănită de un urs, miercuri, în timp ce se afla în zona barajului Vidraru, în judeţul Argeş. Este a doua zi consecutiv în care are loc un astfel de incident pe Transfăgărășan. Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urg

Ilie Bolojan, după negocierile cu Nicușor Dan: „Este posibil să creștem taxe și impozite. PNL e parțial responsabil pentru situația României”

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan a făcut primele declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre măsurile pe care PNL le ia în calcul pentru reducerea deficitului bugetar, dar și pentru accelerarea absorbției d

Elon Musk critică proiectul FISCAL al președintelui Donald Trump /„Planul crește deficitul bugetar”

Gandul acum 2 ore
Antreprenorul Elon Musk a criticat, miercuri, politicile fiscale ale președintelui SUA, Donald Trump, în ceea ce este prima disociere publică de liderul pe care l-a ajutat să câștige alegerile în 2024. Într-un interviu acordat postului CBS News, Elo

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/20°
joi

13°/23°
vin.

14°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

16°
mie.

14°/17°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

14°/19°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

11°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
Timisoara
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/24°