În anii ’70-’80, istoria oficială susţinea că Ceauşescu organizase „actul de la 23 august 1944“. În realitate, nu se afla în Bucureşti, auzind despre eveniment de la radio. Arestarea lui Ion Antonescu de către Regele Mihai, la 23 august 1944, i-a adus pe comunişti pe scena istoriei. Paradoxal însă, niciunul dintre liderii partidului nu se afla în Capitală.
Din 1948 şi până în 1989, sărbătoarea naţională a României a fost ziua de 23 august. După 1956 se aniversa victoria „revoluţiei de eliberarea socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă", condusă de Ceauşescu.
Dar despre Ceauşescu ştim, cu precizie, că nu ajunsese în Bucureşti. Şi că aflase despre evenimentele zilei din Proclamaţia regelui transmisă la radio.
Ziua de 23 august 1944 a revoluţionat însă vieţile comuniştilor. Din ostracizaţi şi deţinuţi politici, s-au transformat, peste noapte, în activişti de partid. O specie nouă, aparte între categoriile sociale din secolul XX.
Faptele comuniştilor
Singurii comunişti înştiinţaţi asupra datei loviturii de palat, au fost Pătrăşcanu şi Bodnăraş. La apelul regelui, mai repede decât toţi semnatarii Blocului Naţional Democrat (BND) a răspuns Pătrăşcanu. În seara de 23 august, în jurul orei opt, a adus textele Proclamaţiei regale şi decretelor de amnistie a deţinuţilor politici şi de desfiinţare a lagărelor de concentrare.
La Palat, şi-a făcut apoi apariţia social-democratul Titel-Petrescu. După difuzarea textului Proclamaţiei la radio, a sosit şi Emil Bodnăraş (cunoscut de complotişti ca „inginerul Ceauşu"). Iar Maniu a venit ultimul. Abia în dimineaţa următoare, după plecarea regelui din Bucureşti.
În jurul orei două noaptea, Ion şi Mihai Antonescu au fost predaţi lui Emil Bodnăraş şi „gărzilor" sale. Comunista Florica Minzter şi agentul sovietic Filipescu îi vor păzi în casa conspirativă din Vatra Luminoasă H 2 pâ
