Accidentul a avut loc luni noapte, în jurul orei 23.30, pe Calea Rahovei, dinspre Trafic Greu spre strada Sebastian, a declarat, pentru Mediafax, Andrei Codău, de la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.
Acesta a precizat că motociclistul circula cu viteză mare şi nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni semnalizată, lovindu-l pe bărbatul care traversa strada.
În urma impactului, pietonul a murit, iar motociclistul a fost proiectat pe şina de tramvai, fiind rănit şi transportat la Spitalul Universitar.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Accidentul a avut loc luni noapte, în jurul orei 23.30, pe Calea Rahovei, dinspre Trafic Greu spre strada Sebastian, a declarat, pentru Mediafax, Andrei Codău, de la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.
Acesta a precizat că motociclistul circula cu viteză mare şi nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni semnalizată, lovindu-l pe bărbatul care traversa strada.
În urma impactului, pietonul a murit, iar motociclistul a fost proiectat pe şina de tramvai, fiind rănit şi transportat la Spitalul Universitar.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.