Directorii Gold Corporation pot deschide şampania: când însuşi Traian Băsescu pledează, în direct, pentru proiectul Roşia Montană, afacerea este ca şi demarată. De-acum, nu mai au nevoie de serviciile academicianului Răzvan Teodorescu, fiindcă şi-au găsit în preşedintele României lobbyst-ul suprem. Nu numai că deasupra lui nu există altul, dar are şi cele mai patriotice argumente cu care să închidă gura oponenţilor: "Aş vrea să văd începutul exploatării de la Roşia Montană. Avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. România are o rezervă de 103 tone de aur şi trebuie s-o ridice la 200 de tone. Ca şef de stat, parcă aş vrea să-mi văd ţara în siguranţă". Nicio obiecţie nu rezistă în faţa "siguranţei ţării", a securităţii ei economico-financiare, evocate de un preşedinte, care, când rosteşte, apăsat, cuvintele cheie, pare preocupat doar de viitorul naţiunii. Nici măcar bazinul de decantare, mare cât lacul de acumulare de la Vidraru, nu mai stă în calea acestui proiect transformat, prin imixtiunea primului om în stat, dintr-un megabusiness privat, într-unul vital pentru siguranţa naţională.
De fapt, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi-a înfipt, deja, un picior în Apuseni, încă din 2000, când Mininvest Deva, societate de stat, i-a transferat licenţa pentru exploatarea Roşiamin. De-atunci, compania canadiană (în care acţionar cu 80 la sută este firma Gabriel Resources, a româno-australianului Frank Timiş) se ocupă de pregătirea marelui proiect, în timp ce afiliata Mininvest a rămas responsabilă cu extracţia. RMGC a făcut analizele geologice, studiile de impact, planurile de strămutare a locuitorilor într-un ultramodern sat, deocamdată virtual, şi-a promovat o imagine de companie "prietenoasă", şi-a lărgit grupul de lobbyşti şi a obţinut avize.
Îi mai trebuie unul singur - de la Ministerul Mediului, care, în ciuda presiunilor, nu cedeză -,
