23 August 1944 este o dată la care România ar fi trebuit să se întoarcă spre democraţie, dar care a ajuns ulterior să marcheze triumful comunismului. Aşa interpretează "întoarcerea armelor" fostul lider ţărănist Ion Diaconescu, într-un scurt interviu acordat în exclusivitate pentru romanialibera.ro. Ion Diaconescu va împlini 94 de ani pe 25 august, are vocea slabă şi tonusul scăzut, dar a acceptat să vorbească despre un act istoric a cărui semnificaţie pare să se risipească din ce în ce mai mult.
Cum ar trebui să fie amintită ziua de 23 august 1944 astăzi?
Românii ar trebui să-şi amintească actul de la 23 august ca pe o revenire la normalitate a politicii externe din România. Mă refer la faptul că, prin întoarcerea armelor, ţara a vrut să se întoarcă la linia democratică instaurată după Primul Război Mondial. Regele a încercat atunci să readucă progresul şi colaborarea cu imperiile occidentale Franţa şi Anglia. Bineînţeles, comuniştii au ţinut să moştenească ei acel act istoric şi să-l facă al lor. Dar în seara de 23 august 1944 , oamenii care s-au strâns în faţa Palatului Regal nu au strigat pentru comunişti, ci pentru tărăniştii lui Iuliu Maniu.
Dumneavoastră cum aţi reacţionat când aţi aflat de întoarcerea armelor?
Îmi amintesc că luam masa la un restaurant de lângă Palat. Deodată, a venit chelnerul şi mi-a spus: "Domnule, e pace!". Eram surprins, nu l-am crezut. Mi-am terminat masa şi am ieşit afară, căutând să aflu mai multe. Până la urmă, un domn care avea radio în maşină m-a lăsat să ascult. În seara aceea, tot spaţiul dintre Cercul Militar şi Palat s-a umplut de o mulţime de oameni. Era încă ora 10, iar Palatul stătea în întuneric. S-au aprins până la urmă luminile şi a ieşit regele, urmat de câţiva generali. Au anunţat decizia şi lumea a început să strige "Libertate, libertate!". Eu cred că în acel moment toţi românii, indiferent d