Am ajuns în Albania pur şi simplu. Mă săturasem de Băsescu şi am vrut altfel de oameni. După ce am audiat o epopee cu indivizi care ţin la limba română ca la ochii din cap, m-am decis să ajung în Albania.
În România e un război fratricid. Unii dintre aromâni, conduşi de deputatul cacofonic uninominal şi pedelist Costică Canacheu, om care e de treabă şi cu care am lucrat pentru o campanie electorală, s-au trezit brusc minoritari. Alţii precum "marele patriot" Gigi Becali sau intelectualul, pe bune, Ion Caramitru, pretind că sunt "ăi mai mari români". Treaba lor, în principiu fiecare se poate pretinde şi chinez... dar datorită conflictului au uitat de un oraş istoric.
Ui dormiţî?!
Am ajuns la Moscopole pe serpentine şi destul de greu, pe o şosea îngustă. Mai întâi am dat peste o placă pe care scria "centar". În centru e doar primăria, poşta şi o cârciumă. Mai întâi am văzut un grup de americani. Mergeau înspre Biserica "Sfâtul Nicolae".
Pe vremuri, Moscopole (în albaneză Voscopoje) avea aproximativ 200.000 de locuitori, o universitate şi 24 de biserici. Acum, aici mai stau permanent cam 400 de oameni, după ce turcii şi două războaie mondiale au trecut peste oraş. Au mai rămas doar opt biserici şi un singur preot.
Fiind băgat printre americani, preotul nu m-a observat iniţial. A devenit atent abia când mi-am făcut cruce în faţa unei icoane. Când i-am spus că poate vorbi vlahă, fiindcă îl înţeleg şi că sunt român, a fost uşor uimit. Nu prea mai văzuse cetăţeni români de anul trecut, fix de la Sfânta Maria, când 15.000-20.000 de aromâni din toată lumea s-au strâns la Moscopole pentru un festival. Atunci, toţi promiseseră că vor da bani pentru restaurarea bisericilor, că vor face o bibliotecă cu cărţi în vlahă şi română literară, că vor încerca să facă o şcoală în aromâneşte, dar nu s-a întâmplat nimic. Bi
