Rapid - Slask se joacă joi, de la ora 21.00 (TVR 1). În tur, giuleştenii au câştigat cu 3-1.
Mijlocaşul Mateusz Cetnarski (Slask Wroclaw) a declarat că echipa sa va lupta în meciul cu Rapid Bucureşti din returul play-off-ului Ligii Europa pentru a câştiga cu 3-0 şi a remonta scorul din prima manşă, informează publicaţia poloneză "Onet".
"Eu zic că o înfrângere cu 1-3, cum a fost meciul nostru cu Rapid din tur, e o tragedie. Rapid a fost mai bună şi a meritat victoria. Păcat că am primit şi golul trei, dacă pierdeam doar la un gol, mergeam în România cu speranţe mari de calificare. Aşa, mai avem şanse minime. Oricum, eu sunt de altă părere decât antrenorul nostru, care a spus că vom juca în retur doar pentru
a spune un onorabil la revedere competiţie. Putem lupta pentru a câştiga cu 3-0, de ce nu, în fotbal e posibil orice", a spus Cetnarski.
Căpitanul formaţiei poloneze, Sebastian Mila, îşi doreşte ca Slask să producă supriza în returul cu Rapid. "Nu spun că avem nu ştiu ce şanse, dar nu vom repeta jocul slab din prima manşă", a subliniat mijlocaşul.