Localnicii îşi amintesc cum erau obligaţi să participe la defilarea prin centrul oraşului. Pregătirile pentru 23 august începeau cu două luni înainte, iar la final totul trebuia să iasă ireproşabil.
23 august a fost Ziua Naţională a României din 1948 şi până în 1989. Cu mult timp înainte de această sărbătoare toată ţara intra în febra pregătirilor, iar băcăuanii nu făceau excepţie. În fabrici, uzine, la şcoli, peste tot se puneau la punct momentele artistice.
Toţi se pregăteau de marea defilare. Câtă plăcere le făcea toate aceste lucruri au putut spune abia după căderea comunismului. Grigore Codrescu, profesor de limba română în acele vremuri la Colegiul „Ferdinand I“, îşi aminteşte cum trebuia să mimeze simpatia faţă de dictator pentru a nu avea probleme la şcoală.
„Pentru noi era o corvoadă. Era o activitate urâtă, plicticoasă. Mergeam pe stadionul de fotbal, pe terenurile de la liceu şi ne pregăteam programul. Se împărţeau lozinci care erau programate cum şi când să se strige şi cum să se reacţioneze de către ceilalţi“, spune Grigore Codrescu.
Elevii aveau grijă să nu-i dea de furcă dascălului, însă îşi luau revanşa la momentele artistice când făceau glume pe seama dictatorului, dar într-o altă limbă. „Copiii erau extrem de inteligenţi. Făceau tot felul de satire în limba engleză, cu trimitere la conducători, însă cei de la prezidiu nu înţelegeau“, spune amuzat profesorul. Cele mai mari bătăi de cap le aveau cei numiţi să poarte pancarte cu portretul lui Ceauşescu şi care, la final, erau nevoiţi să le ia acasă.
15.000 de oameni în stradă
Pe 23 august ieşeau în stradă până la 15.000 de băcăuani. Carele alegorice, pe care se prezentau produsele ce ieşeau din mâinile muncitorilor, treceau prin faţa celor care conduceau oraşul. „Întâlnirea era în Parcul Libertăţii, actualul Parc Cancicov. Se pleca în coloane până în centrul oraşului,
