E limpede că miile de indivizi care au dat năvală acum două săptămâni pe străzile oraşelor engleze n-au apărut de nicăieri. Ei sunt produsul unei lumi bolnave, acea broken society de care vorbea recent premierul britanic, David Cameron.

Ce a surprins pe multă lume, urmărind imaginile cu violenţele de stradă, a fost impunitatea sub care erau convinşi că acţionează cei de pe străzi. În faţa camerelor de televiziune sau sub privirile poliţiştilor, mulţi dintre ei nici nu s-au mai obosit să-şi acopere feţele sub glugi adânci, măşti sau fulare. Nici urmă de ruşine, darămite de regret. Ba s-au mai oprit şi să dea interviuri. Şi-au încărcat prada chiar în cărucioarele supermagazinului pe care-l goliseră. Alţii, după ce au ieşit de-a valma dintr-un magazin spart de articole sportive, s-au oprit în faţa uşii să probeze hainele sau pantofii sport. Şi exemplele care de care mai incredibile ar putea continua.

Această convingere oarbă a făptaşilor că pot face ce vor fără să suporte consecinţele actelor lor este cea care dă cel mai mult de gândit. Pentru că, examinată îndeaproape, ea relevă o cultură a deresponsabilizării individului şi un catalog de eşecuri la nivelele de bază ale societăţii.

În primul rând, e un eşec al familiei. Pentru mulţi dintre autorii violenţelor, familia nu înseamnă mama şi tata, cina împreună, o plimbare în parc sau vacanţele la bunici. De fapt, pentru unii, familia înseamnă doar mama. Sau tata. Pentru alţii, nimeni. Marea Britanie e ţara vest-europeană cu cel mai mare număr de mame adolescente. An de an se nasc copii pe care nu şi i-a dorit nimeni. Copii ai căror ursitoare au fost doar alcoolul şi ignoranţa. Ai căror părinţi încă n-au terminat şcoala şi nu ştiu să-şi scrie bine numele. În multe cazuri, apariţia copilului e şi semnalul pentru tatăl natural să-şi ia tălpăşiţa, lăsând în urmă o adolescentă cu un nou-născut în braţe, făr