Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV VIDEO Necunoscutul Palat al lui Constantin Brâncoveanu. Cum se degradează 300 de ani de istorie

Publicat in Adevarul, marți 23 august 2011 ·

Situată la circa 45 de km de Bucureşti, comuna Potlogi este un loc plin de istorie unde premierul Emil Boc a anunţat în urmă cu patru luni că ar vrea să organizeze şedinţe de Guvern, iar ministrul Turismului, Elena Udrea, aproape că şi-a rupt tocul de 15 cm în gropile localităţii.

Am fost la Potolgi la începutul săptămânii trecute, chiar de ziua comunei alcătuită din cinci sate (Potlogi, Pitaru, Vlăsceni, Româneşti, Pod Cristina).

De 13 ani, cetăţenii din Potlogi, dar şi din localităţile învecinate, vin cu mic cu mare la sărbătoarea localităţii. Mici, bere, sucuri, turtă dulce, concerte şi foc de artificii, acesta este spectacolul de care se bucură participanţii. Criza şi-a spus însă cuvântul şi la Potlogi. „Pe spectacolul din acest an am cheltuit doar 15.000 de lei, bani exclusiv din sponsorizări. Înainte dădeam şi dublu, dar ce să facem, a trebuit să reducem”, afirmă Nicolae Catrina, primarul comunei de 8.500 de locuitori.

Nu ne vom opri asupra spectacolul din 15 august, de la Potlogi, care s-a încheiat seara, la ora 22, cu un foc de artificii, despre care localnicii dau asigurări „că a fost mai ceva ca în anii trecuţi”.

Potlogiul are ceva aparte, de care foarte puţini ştiu însă, pentru că nu a fost promovat: Palatul lui Constantin Brâncoveanu, construit de domnul muntean înaintea celui de la Mogoşoaia, o biserică, tot din vremea lui, un târg săptămânal, vechi de peste 300 de ani, şi oameni harnici şi primitori. Îl are şi pe marele pictor Nicolae Grigorescu, născut în satul vecin Pitaru. Din păcate şi acesta este menţionat doar printr-un bust scrijelit şi murdărit de vreme.

Ce nu are Potlogiul? Nu are drumuri bune, iar gropile par că se adâncesc din ce în ce mai mult de la un an la altul, şi nici prea mulţi vizitatori pentru că Palatul a fost lăsat de izbelişte de foarte mulţi ani.

Vezi în video în ce hal arată Palatul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°