Comuniştii au decis să construiască Stadionul „23 August“ pe terenul viran de la Vergului. Din acest motiv, în urma ploilor şi a zăpezilor, în timp gazonul a cedat deseori. Edilii multor oraşe importante, inclusiv cei ai Londrei, au înţeles că pot dezvolta o urbe construind baze sportive la periferie, în zonele mai sărace.
Timp de două săptămâni, „Adevărul" vă prezintă povestea Stadionului Naţional din Bucureşti. A celui vechi, care a purtat, timp de circa patru decenii, un nume, „23 August", preluat de la sărbătoarea naţională. Şi a celui nou, care urmează a fi inaugurat la meciul cu Franţa (6 septembrie). Astăzi enumerăm motivele pentru care, în 1953, liderii Partidului Muncitoresc Român au decis să ridice o arenă de 80.000 de locuri într-o zonă virană a Bucureştiului, precum şi peisajul care domina Capitala în anii '50.
Hotărârea de a se face un nou stadion în Bucureşti fiind luată rămânea de văzut unde va fi ridicat acesta. Şi soluţia aleasă de regimul comunist a fost una înţeleaptă: într-o zonă nelocuită a oraşului. De altfel, la fel au procedat şi londonezii, care, atunci când au candidat la organizarea Jocurilor Olimpice de anul viitor, au plasat majoritatea bazelor sportive în partea estică a metropolei, adică tot într-un spaţiu mai sărac, cu o populaţie defavorizată - este cea mai bună strategie atunci când îţi propui să dezvolţi o localitate.
În 1953, în Bucureşti existau numeroase astfel de locuri. De altfel, cu 15-16 ani înainte, presa vremii („Gazeta municipală") prezentase un proiect al Primăriei de a construi un complex olimpic în Groapa Fundenilor. Se prea poate ca acesta să fi stat la baza Complexului Cultural şi Sportiv „23 August", doar că locul ales a fost altul.
Noul stadion s-a ridicat, aşadar, tot pe locul unei foste gropi a Capitalei, mai precis în cea a Vergului. Aflată în partea estică a Bucureştiului, aceasta este p
