Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Bărbatul ucis azi-noapte avea un băieţel în vârstă de trei ani. Familia sa vrea să se răzbune: „O să le zicem şi noi condoleanţe autorilor crimei, în curând!“

Publicat in Adevarul, marți 23 august 2011 ·

Astăzi, toată familia lui Cristian Dăscăluc (26 de ani), bărbatul ucis de către membrii unui clan din comuna Buftea, era tristă şi foarte nervoasă. Ei susţin că băiatul în vârstă de 18 ani reţinut de poliţişti nu este singurul autor al crimei de azi-noapte.

Claudiu Lixandru (25 de ani) a fost martor la tragicul eveniment petrecut azi-noapte în comuna Buftea. El este prieten cu Cristian Dăscăluc (26 de ani), iar azi-noapte, în jurul orei 23.00, cei doi prieteni împreună cu un alt băiat s-au dus la un bar din comună. „Acolo a venit unul Petrică Mutu, din clanul lui Ciocate, care nu aude şi nici nu vorbeşte, care a început să ne ameninţe prin semne. Noi l-am lăsat în pace, nu ne-am băgat. Peste ceva timp a venit şi fra-su, căruia i se zice Părinte, să-l caute pe Petrică. Noi i-am povestit ce a făcut şi el s-a dus după el în casa lui Ciocate şi s-a luat de el că a venit să ne ameninţe (n.r. George Vasile, tatăl lui Cristi Vasile, zis Gagaia, suspectul principal de omor)“, susţine Claudiiu. El spune că pe la 24.00, au vrut să meargă în centru, dar când am văzut că s-a pornit scandal la Ciocate, din cauza lor, s-am răzgândit şi au vrut să meargă către casă.

Click pe imagini pentru galerie foto!

„Când am trecut prin faţa casei lor, pe strada 23 august, la cinci minute de casa noastră, Ciocate (George Vasile), împreună cu Gagaia (Cristi Vasile) şi Mari (n.r. fratele lui Ciocate) s-au luat după noi. Erau şi Petrică Mutu şi Părinte de faţă. Căutau scandal. Mari l-a lovit pe Cristi cu un par, iar Gagaia pe celălalt prieten al nostru tot cu un par. Eu m-am îndepărtat. Ciocate a început să dea cu o toporişcă în Cristi şi l-a lăsat într-o baltă de sânge. Am fugit acasă, am anunţat rudete şi Poliţia, dar a fost prea târziu“, susţine Claudiu.

El spune că oamenii legii ar trebui să-i aresteze pe toţi trei implicaţi în acest caz. Mama victimei, Nico

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 14 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°