Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio, după Vorskla! Care este ultima piedică în calea perfectării transferului lui Torje

Publicat in Pro Sport, marți 23 august 2011 ·

Detaliile transferului pe care Gabi Torje l-a obţinut în Italia încep să iasă la iveală. Aşa cum ProSport a anunţat în exclusivitate încă din ediţia de ieri, mutarea îi poate aduce lui Dinamo până la 7 milioane de euro. Tot ieri, Ciobotariu a aflat că ultimul meci pentru mijlocaş în "Groapă" e cel cu Vorskla, după care acesta va pleca în Italia.

Dinamo oferă bomba ultimilor 11 ani pe piaţa transferurilor din România prin transferul lui Torje. Ultima piedică în calea perfectării afacerii mai este vizita medicală, pe care italienii insistă ca fotbalistul de 21 de ani s-o efectueze azi sau mâine, în timp ce dinamoviştii doresc să-l protejeze pe Gabi până după meciul cu Vorskla.

Cel mai scump din istorie

Oricum, dacă totul va merge conform planului, roş-albii vor bifa cel mai scump transfer din istorie al unui fotbalist din Liga I. Astfel, dinamoviştii vor primi în două săptămâni de la semnarea actelor suma de 4 milioane de euro, la care se mai pot adăuga încă trei. Două dintre acestea sunt trecute ca bonusuri de performanţă, în funcţie de evoluţia lui Torje, iar ultimul milion de euro va intra în contul lui Dinamo dacă mijlocaşul va fi vândut de Udinese până în 2013.

"Mister" e din ce în ce mai bine

După ce la meciul cu Sportul, fanii au arborat un mesaj de susţinere pentru "Procuror", Şerban Brădişteanu, medicul care l-a operat pe Cornel Dinu, a dat ieri publicităţii noi veşti despre starea de sănătate a administratorului Delegat din "Ştefan cel Mare": "Evoluţia postoperatorie este bună. Continuăm recuperarea cu noi exerciţii fizice. Astăzi (luni - n.r) l-am urcat pe bicicletă. A fost foarte bine".

Torje s-a întâlnit cu impresarul

Ieri, Gabi Torje a avut o întâlnire cu impresarul său, Cristea Opria. Cei doi au luat masa într-unul din restaurantele din centrul Capitalei, iar la final, fotbalistul a ieşit cu zâmbe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 7 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 6 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 11 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 6 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 3 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 6 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 9 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 12 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 7 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°