Foto: Cristian Marcu Uliţă de sat în Neamţ. Un bărbat octogenar, subţire şi străveziu, ţine în mâinile cărora nu le poate stăpâni tremurul o pungă din plastic. Cineva îl chestionează despre democraţie, despre vot, limbaj abstract căruia nu-i prinde înţelesul, altcineva îl filmează. Este evident stânjenit şi speriat. Mai mult speriat. Spune că are în pungă ulei, făină şi sare. Da, sare. Gândul că i-ar putea fi confiscată punga e singurul care-l chinuie. Ar vrea să fugă, priveşte gol în stânga şi dreapta, dar gleznele nu-l mai ajută. Aţi fost luat cu maşina de acasă, ce semnificaţie are pentru dumneavoastră democraţia, vi s-a sugerat pe cine să...? Ce să răspundă? Democraţia e punga cu ulei şi sare. Dacă alegerile ar cădea lunar, dacă democraţia ar fi menstruală, ai mai putea respira. Bărbatul e hăituit. Chipul lui a filtrat în ani doar linii strâmbe, semne ale necazurilor îndurate. Desenul alb al feţei şi apa albă a vremii. Timpul n-a lăsat, în sedimentări succesive, urma vreunei întâlniri cu bunăstarea, cu fericirea, cu norocul pe chipul acestui om. Aş vrea să le strig celor care-l intervievează să-l lase în pace. În fond, quod erat demonstrandum. Gata.
Săptămâna trecută, cele două televiziuni de ştiri care mai cutează să pună întrebări supărătoare grangurilor puterii au ţinut-o lanţ cu nu ştiu ce rochie a madamei Udrea, ministresa de e şefă primului ministru. Rochia, care costă cât un autoturism nou, a fost purtată la o banală conferinţă de presă. Ţoalele de firmă şi de huzur ale doamnei Udrea nu-s o surpriză pentru nimeni şi cu toate astea rochia respectivă, aşezată de cataloage la preţul de 14 mii de lire sterline, a stârnit chiar şi interesul, ironic-amuzat, al presei americane.
Baudelaire, marele poet francez, creiona acid într-un poem-pamflet o nulitate a vremii lui, un bărbat care, „întemniţat în haine nou-nouţe”, îşi etala „magnifica imb
