Cele 60 de "slot-machines" erau destinate firmei AFT Cehia din Arad, acuzată deja de o evaziune fiscală de 5 mil. euro
Valoarea aparatelor second-hand pentru care nu existau documente legale de provenienţă este de 20.000 euro
Autorităţile informează că în această vară au mai fost cel puţin 10 astfel de transporturi
În urma sesizării făcute de Garda Financiară Arad, potrivit căreia o firmă importă jocuri de noroc de tip slot-machine din Marea Britanie şi Ungaria, pe care le vinde apoi "la negru", comisarii Gărzii Financiare Maramureş au depistat încă un transport ilegal. "Comisarii Secţiei Maramureş a Gărzii Financiare au confiscat vineri, 19 august, 60 aparate de jocuri de noroc tip slot-machine second-hand pentru care nu existau documente legale de provenienţă. Încărcătura, în valoare de 20.000 euro, a fost depistată în Punctul de Trecere a Frontierei Petea. Marfa urma să fie descărcată în Baia Mare, beneficiarul real fiind SC A.F.T. Cehia SRL din Arad", a anunţat ieri ANAF.
Potrivit acesteia, în urma verificărilor încrucişate efectuate de comisarii secţiilor Maramureş şi Arad ale Gărzii Financiare s-a stabilit că operatorul de transport a introdus în ţară, în perioada 30 iunie - 15 iulie 2011, un număr de 10 transporturi reprezentând achiziţii intracomunitare de jocuri de noroc tip slot-machine în favoarea societăţii A.F.T. Cehia SRL, cantitatea totală de aparate introduse pe teritoriul României fiind de 2.040 bucăţi.
Operaţiunile comerciale cu aceste aparate nu au fost înregistrate în evidenţele financiar-contabile ale societăţii arădene, bugetul general consolidat al statului fiind astfel prejudiciat cu suma de 21.354.049 lei (4.991.130 euro la cursul mediu comunicat de BNR pentru data de 12.08.2011).
Au fost sesizate DNA, ONPCSB şi DGFP
Săptămâna trecută, şeful diviziei Gărzii Financiare Arad, Marius Bă