Un bou a locuit 50 de ani într-o casă milenară. O casă care avea 2000 de ani și care, la început, a fost un bordei. Fiecare locuitor al casei a adăugat însă, ba o cărămidă, ba o cameră în plus, ba un ornament, ba mobilă. În 2000 de ani, casa s-a transformat într-un palat. Dar boul, ca orice bou, n-a avut grijă de casă. Astfel, în cei 50 de ani în care a locuit acolo, apa a început să picure prin acoperiș, o parte din geamuri s-au spart, unele camere au devenit de nelocuit din cauza balegii boului pe care nimeni nu a curățat-o. În accese de furie, boul a mai și dat jos câțiva pereți.

Într-o zi, urmașul boului, un bou la rândul lui, s-a săturat să mai locuiască în casa asta. Și s-a gândit să o vândă. Dar în loc să o renoveze și să o pună la punct (ca să obțină un preț bun) i-a dat-o unei vulpi. O vulpe care ar fi trebuit să angajeze un rândaș, meșteri zugravi, instalatori. Pentru toate astea, vulpea i-a promis boului că îi va da 20% din prețul cu care va vinde casa, oprind 80% pentru ea (asta chiar dacă cheltuielile vulpii nu reprezintă nici 10% din prețul pe care spera să-l primească). Mai mult, că de-aia e bou, boul s-a obligat să plătească, în continuare, cheltuielile cu apa, curentul, gazul.

După o vreme (vreo zece ani), în care vulpea nu a făcut nimic (iar casa a continuat să se deterioreze), piața imobiliară a explodat. Și atunci boului i-a venit o altă idee ”genială”: să cumpere casa de la vulpe (pentru valoarea ei contextuală pe piață), urmând ca din prețul plătit 20% să-i revină boului și 80% vulpii. Cu promisiunea de cumpărare din partea boului, vulpea a obținut un împrumut (că doar nu era fraieră să-și riște proprii bani) cu care a angajat rândaș, zugravi, instalatori (pe care, de altfel, i-ar fi putut angaja direct și boul). A terminat de renovat casa și i-a vândut-o boului. Asta da fericire pe cornută – are casă nouă, care valorează, zice