La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca sunt trei candidaţi pe un loc, în ciuda recentelor măsuri de austeritate luate de ministerul de interne.
Sunt 127 de fete şi 335 de băieţi care vor să devină poliţişti, faţă de 2010, când pe 300 de locuri erau 2.086 de înscrişi - aproximativ şapte candidaţi pe un loc. În acest an, şcoala a înjumătăţit numărul de locuri şi candidaţii sunt mai puţini. „Înainte să apară probleme, meseria de poliţist era percepută ca una sigură. Făceai şcoala şi aveai asigurat un loc de muncă bine plătit.Acum, percepţia tinerilor s-a modificat", a explicat inspectorul principal de poliţie Alice Popa, ofiţerul de presă al şcolii. Ca în fiecare an, cele mai multe dintre fete se tem că nu vor trece de proba eliminatorie, de verificare a aptitudinilor fizice, care a început ieri şi continuă astăzi. „Probele sportive sunt destul de grele. Fetele sunt foarte bune la scris. Anul trecut, jumătate au picat la sport", a explicat Alice Popa.
Pot fi mai scunzi
Dintre cele 150 de locuri, un loc este destinat candidaţilor de etnie romă, pentru care s-a înscris un candidat, iar un loc pentru alte minorităţi naţionale, pentru care s-a înscris un singur candidat de etnie maghiară. În perioada 22-25 august au loc examinarea medicală şi verificarea aptitudinilor fizice, probe eliminatorii, urmând ca luni, 29 august, candidaţii să suţină examenul scris de limba română şi o limbă străină, la alegere dintre engleză, franceză şi germană. Faţă de anul trecut, spun reprezentanţii Şcolii Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan", baremul de înălţime a fost redus cu cinci centimetri, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, ajungând la 1,65 băieţi şi 1,60 la fete.
Pentru unii, ultima şansă
Pentru Adela Matei este ultimul an în care limita de vârstă îi mai dreptul să-şi încerce şansa la Şcoala de Agenţi de Poliţie. Are 27 de ani