Ca să pună ban pe ban, două luni de zile, oamenii din piaţă dorm lângă pepeni, pe bureţi, şi se spală în lighean împrejmuit cu folie şi pături. Pentru toate astea sunt nevoiţi însă, să plătească bani frumoşi.

După 5 ore de mers cu maşina, bărbatul a tras dubiţa pe marginea drumului, chiar lângă cei câţiva pepeni ce mai rămăseseră din mormanul ce fusese în urmă cu nici două zile. Este 9 şi jumătate seara. Mihaela, soţia sa, nici nu apucă să-l întâmpine bine, că îl şi zoreşte: ”după ce descărcăm, iei fata şi va întoarceţi, că nu aveţi unde să dormiţi şi Mădălina nu mai suportă să stea nici un minut”. Este obişnuit să conducă ore întregi. S-a întâmplat să fie zile când făcea şi două transporturi: Dăbuleni-Bucureşti dus-întors. Bărbatul se conformează şi începe să dea din mână în mână lubeniţele proaspăt culese de pe câmp. Cortul începe să prindă forma unei grămezi, iar oamenii, văzând că marfa-i proaspătă se înghesuie să cumpere. Mădălina cântăreşte pepenele şi zâmbeşte voios clientului. I-a mai venit inima la loc. Ştie că în câteva ore va fi acasă, în patul ei, după o săptămână de stat în stradă, lângă pepeni. Mihaela, mama ei, vinde pepeni în Piaţa Sudului de mai bine de 2 luni de zile. Anul trecut, administratorul pieţei i-a îngăduit să se spele într-un chioşc de ziare nefolosit. Fapta lui n-a rămas nerăsplătită. Acum, cu 1.400 de euro şi-au achiziţionat o rulotă. Nu se încumetă să doarmă în ea şi să lase pepenii în voia sorţii. De confortul maşinii beneficiază doar bagajele. Plătesc 50.000 de lei vechi ligheanul de apă caldă luat de la un bar, mâncarea o cumpără din piaţă, iar noaptea moţăie pe un scaun de plastic. Femeia s-a săturat de claxoanele maşinilor, de sirenele poliţiei, de aurolacii care bântuie non-stop şi care îi fură pepenii în numai câteva minute de neatenţie, de ţigăncile care strigă fără obosire: ”banane la cinci lei, dăm banane la cinci l