A plecat dintre noi, în urmă cu aproape o lună (28 iulie a.c.), cu aceeaşi discreţie cu care a trăit: fără încruntări şi orgolii, fără patimi şi sfâşieri, fără aspiraţii de mărire.

A trăit, a scris şi s-a bucurat de aprecierea breslei şi onorurile propriei conştiinţe morale: aceea de a fi rămas şi de a fi făcut faţă onorabil, în orice împrejurare - favorabilă sau potrivnică - păstrând o singură măsură, cea demnă, pentru sine şi pentru ceilalţi, deopotrivă.

Reputatul istoric şi critic de artă Petre Oprea, un veteran al memorialisticii, un apărător ferm al muzeelor, un rafinat critic şi un extrem de sensibil "ochi de veghe" asupra fenomenului artistic românesc al veacului XX, ne-a lăsat o frescă unică a spectacolului atât de variat al creaţiei plastice, în întreaga sa evoluţie; al relaţiilor dintre artişti, colecţionari şi autorităţile vremii; al frumosului etern, atât de greu de stăpânit. Unde s-ar fi dus toate cele petrecute, fără a fi scrise? Ce edificiu ar fi rămas în urma deceniilor de artă românească, necuprinse în alte scrieri?

Acestea sunt gândurile cărora nu le-am putut da curs, imediat după dispariţia sa, fiindcă aşa cum se întâmplă adesea la plecarea celor pe care-i preţuieşti mult, nu eşti pregătit să admiţi golul ce apare... În mod sigur, dacă domnul Petre Oprea ar fi citit aceste rânduri, ar fi comentat simplu, refuzând, realist, orice elogiu adus contribuţiilor sale, exclamând: "Lasă dragă, totul e trecător!" Ei bine, aş vrea să-l contrazic o singură dată: Este atât de trecător, încât… va rămâne pentru totdeauna… Aceasta ar fi, în esenţă, concluzia oricăruia dintre cei care i-au citit cărţile şi studiile publicate - circa 50 de volume şi peste 350 de studii şi articole apărute în revistele de specialitate.

Petre Oprea s-a născut la 11 martie 1928, în localitatea Merii Petchii, judeţul Ilfov. În 1952 a absolvit Facultatea de Ist