Băncile europene concediază angajaţi într-o manieră care aminteşte de perioada care a urmat falimentului Lehman Brothers, determinând un analist să remarce "o baie de sânge" în rândul bancherilor din regiune, din cauza crizei datoriilor de stat, potrivit unei analize Bloomberg, citate de Mediafax.
Marile bănci europene au anunţat 40.000 de concedieri în ultima lună, reducând în acest an personalul într-un ritm de şase ori mai abrupt decât rivalii din Statele Unite din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din Europa, care afectează sever veniturile din tranzacţii financiare.
UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat marţi că va elimina 3.500 de locuri de muncă, majoritatea de la banca de investiţii a grupului.
Grupul britanic HSBC a anunţat pe 1 august 30.000 de concedieri. Barclays dă afară 3.000 de angajaţi, iar Royal Bank of Scotland eliberează 2.000 de posturi.
Credit Suisse a anunţat pe 28 iulie 2.000 de concedieri.
Concedierile survin în urma temerilor privind extinderea crizei datoriilor de stat către Italia, Spania şi Franţa, care generea-ză turbulenţe puternice pe pieţele financiare şi taie din veniturile diviziilor de trading ale grupurilor financiare, din afacerile pe subscrieri la emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni şi pe segmentul de fuziuni şi achiziţii.
În plus, criza financiară mondială care a izbucnit în 2008 a determinat autorităţile să ceară băncilor să constituie rezerve de capital mai substanţiale, de o calitate mai ridicată, pentru ca în cazul unor şocuri viitoare să nu aibă nevoie să fie salvate din bani publici.
F.A.
Preşedintele firmei de recrutare de directori executivi Sammons Associates Londra, Jonathan Evans: "Este o baie de sânge, şi mă aştept să se înrăutăţească. Nu văd perspective de reangajare prea bune pentru cei care îşi pierd locurile de muncă. Indiferent cât eşti d