Stabiliți la sute de kilometri distanță, reprezentanții diasporei au revenit în țară pentru a sărbători cei 20 de ani de independență a Republicii Moldova. Mânaţi de sărăcie, emigranţii mărturisesc că nu se simt bine în statele bogate în care muncesc, dar nici la baştină.
„Independentă, dar cu multe probleme", astfel descriu patria lor reprezentanţii diasporei. Reuniţi în cadrul unei conferinţe internaţionale la Chişinău, ei spun că moldovenii vor să revină acasă, dar sărăcia şi salariile mizere pe care le pot găsi la întoarcere le spulberă rapid gândurile. Chiar şi aşa, nimic nu-i împiedică să se declare patrioţi. Odată plecaţi în străinătate, mulţi păstrează cu sfinţenie tradiţiile.
„Pentru noi, independenţa înseamnă să ne uităm pe Internet şi să vedem că în Moldova drumurile sunt excelente, părinţii primesc pensii decente, iar fraţii noştri nu trebuie să plece peste hotare pentru a-şi câştiga pâinea. Cu părere de rău, nu putem vedea asta. Ce se întâmplă?", se întreabă indignat Dumitru Pogorea, preşedintele Centrului cultural „Luceafărul" din Novosibirsk, Rusia.
„MOLDOVA TREBUIE SĂ DEVINĂ SUEDIA"
După 20 de ani de independenţă, Moldova nu-şi poate nicidecum aduna „copiii" acasă, iar mulţi dintre cei plecaţi sunt convinşi că pot ajuta ţara şi de la distanţă, cu banii trimişi rudelor. Chiar dacă schimbă fructele şi legumele proaspete din grădină pe produsele fast-food, şi cei mai tineri fug în străinătate, majoritatea preferând „tărâmul făgăduinţei".
„Tinerii vin în SUA la studii şi rămân aici, pentru că au condiţii de lucru foarte bune. În Moldova, bunăoară, în unele laboratoare nu este nici apă, iar în America un cercetător are tot ce-şi doreşte", explică Cristina Batog de la Asociaţia moldovenilor din SUA „Casa Mare".
„Pentru a fi atractivă, Moldova trebuie să devină o ţară dezvoltată ca Suedia. Oamenii trebuie să aibă mai