Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţie de şah pentru copiii defavorizaţi.

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Opt copii, din sectorul 6 al Capitalei, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, aflaţi în plasament sau beneficiari ai altor servicii sociale, vor merge anul acesta la Campionatul Internaţional de şah Memorial Cristian Gheorghe.

Competiţia, ajunsă la ediţia a XXIV-a, va avea loc în perioada 26 august-2 septembrie în staţiunea Eforie Nord. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 6, micii şahişti se pregătesc de aproape un an pentru acest concurs, fiind primul de acest fel din viaţa lor. Până acum au participat doar la întrecerile interne.

Sunt mai mulţi copii pasionaţi de acest sport al minţii dar cei care vor participa la competiţie, au fost cei mai buni dintre ei. Sesiunile de pregătire la şah se desfăşoară de trei ori pe săptămână, luni, vineri si sâmbătă unde peste 20 de copii cu vârste cuprinse intre 8 si 16 ani, participă la antrenamentele realizate cu sprijinul unui antrenor atestat.

VEZI AICI CUM AU DEVENIT CAMPIONI ALŢI COPII DAŢI ÎN PLASAMENT

Participarea la acest campionat a copiilor defavorizaţi reprezintă extinderea proiectului „Liga Tinerilor Sportivi”, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în beneficiul copiilor cu probleme sociale sau de comportament. Proiectul işi propune integrarea socială a micilor beneficiari prin implicarea lor in activităţi sportive, cu rol educativ, precum fotbal, tenis, karate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când se încălzește vremea. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Primăvara revine în România după o perioadă de temperaturi mai mici decât cele normale pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 24 martie - 21 aprilie 2025.

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 21 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul. Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celel

Guvernul lui Netanyahu votează pentru demiterea şefului serviciului de securitate internă din Israel Shin Bet

News.ro acum 2 ore
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat pentru demiterea lui Ronen Bar, şeful serviciului de securitate internă din Israel, Shin Bet, potrivit CNN. Votul dat în primele ore ale dimineţii de vineri, ora locală, ar putea fi supus ape

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 46 minute
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Un curs nou în viață pentru comunitățile vulnerabile: Parteneriat între ANOFM și BAT România pentru dezvoltarea socială și economică a județelor afectate de contrabandă

Ziare.com acum 2 ore
București, 21 martie 2025 - BAT România, prin intermediul platformei Stop Contrabanda, și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță demararea unui parteneriat – premieră în România pentru sprijinirea comunităților vulnerabile,

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Miami de campioana en-titre

G4Media acum o ora
Drumul Soranei Cîrstea la WTA Miami s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției de categorie 1000 unde jucătoarea din România a fost învinsă de Danielle Collins, campioane en-titre a turneului din Florida. Ocupantă a locului 101 WTA, Sorana a c

Donald Trump cere Curţii Supreme să acţioneze împotriva judecătorilor care i se opun

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Donald Trump a cerut joi Curţii Supreme a SUA, cea mai înaltă instanţă judiciară a ţării, „să rezolve problema” judecătorilor federali care i-au blocat deciziile de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, într-un nou atac la adresa pu

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. România a mai jucat de şase ori împotriva Bosniei

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 11 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Porți deschise la Palatul Cotroceni, în weekend. Mai multe zone pot fi vizitate gratuit de public

HotNews acum o ora
Palatul Cotroceni se deschide pentru public începând cu acest weekend, în cadrul evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, anunțat în urmă cu o săptămână de președintele interimar Ilie Bolojan. În cadrul acestuia, de vineri până duminică,

Vremea

București
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

vin.

3°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°