Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uşă deblocată de pompieri

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 24 august 2011 · ·

Detaşamentul de pompieri Târgu-Mureş a fost solicitat vineri, 18 noiembrie, la ora 6.13, să intervină pentru deblocarea uşi unui apartament de pe strada Parângului din Târgu-Mureş. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială, un militar a intrat în apartament prin geamul de la bucătărie şi a deschis uşa din interior. În dormitor se afla o femeie, în vârstă de 87 de ani, căzută din pat, în imposibilitatea de a se ridica. Un echipaj SMURD a acordat victimei primul ajutor, ulterior fiind transportată la spital”, a precizat lt. Liviu Danciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

Detaşamentul de pompieri Târgu-Mureş a fost solicitat marţi, 23 august, la ora 16.22, să intervină pentru deblocarea uşi unui apartament de pe strada Moldovei din Târgu-Mureş. „Garda de intervenţie s-a deplasat la faţa locului cu o autospecială. Un militar a intrat în apartament prin geamul de la balcon, cu ajutorul scării culisabile şi a deschis uşa din interior. În apartament se afla o femeie, în vârstă de 90 de ani imobilizată în pat”, a precizat lt. Liviu Danciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

Detaşamentul de pompieri Târgu-Mureş a fost solicitat vineri, 18 noiembrie, la ora 6.13, să intervină pentru deblocarea uşi unui apartament de pe strada Parângului din Târgu-Mureş. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială, un militar a intrat în apartament prin geamul de la bucătărie şi a deschis uşa din interior. În dormitor se afla o femeie, în vârstă de 87 de ani, căzută din pat, în imposibilitatea de a se ridica. Un echipaj SMURD a acordat victimei primul ajutor, ulterior fiind transportată la spital”, a precizat lt. Liviu Danciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

Detaşamentul de pompieri T

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 18 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 36 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 11 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 56 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 40 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°