Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costuri duble pentru colectarea gunoiului în Caraş

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Primarii cărăşeni sunt lăsaţi cu gunoiul la uşă, pentru că soluţiile promise de Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară stagnează. Nici până acum soluţia amplasamentului temporar de împachetare a deşeurilor de la Reşiţa nu a fost pusă în aplicare.

Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară, înfiinţată special pentru rezolvarea problemelor legate de gestionarea gunoaielor în Caraş-Severin funcţionează doar teoretic, pe hârtie. Cel puţin asta susţin unii primari din judeţ, care au fost lăsaţi să găsească soluţii costisitoare, pe cont propriu, după închiderea gropii. Asta pentru că, deşi deponeul de la Bocşa s-a închis în urmă cu o lună şi jumătate, promisiunile de punere în funcţiune a staţiei de balotare de la Reşiţa nu s-au concretizat nici la acest moment.

Primarii sunt ofensaţi şi spun că totul pleacă de la angajamentele pe care le-a luat România faţă de Uniunea Europeană. „Nu a fost firesc ca în momentul în care Uniunea Europeană a venit cu propunerile de închidere a gropilor la astfel de termene, noi imediat să ne asumăm răspunderea că se va şi întâmpla acest lucru. Acum, până se rezolvă problema staţiei de la Reşiţa, Primăria are costuri duble, iar apoi mai trebuie să majorăm şi costurile către populaţie”, spune Mirel Pascu, primarul oraşului Bocşa.

Şi municipiului Caransebeş trebuie să ridice preţurile la gunoiul pe care îl adună de la populaţie, odată cu deschiderea staţiei de balotare a deşeurilor de la Reşiţa, dar încearcă să găsească soluţii să nu se ajungă, totuşi, aici. „Colectăm selectiv, pe cât posibil, astfel încât cantitatea de gunoi pe care o vom duce la Reşiţa să fie cât mai mică. Dacă nu reuşim să facem acest lucru, creştem costurile oamenilor”, a spus viceprimarul Caransebeşului, Ilie Iova. La polul opus, utilajele pentru balotare au ajuns la Reşiţa, dar cu toate acestea, staţia nu este încă funcţională.

Pregătiri pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 35 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un bărbat cu un topor și un „dispozitiv incendiar” a fost împușcat de poliție în Hamburg, înainte de meciul Polonia-Olanda la EURO 2024

G4Media acum 19 minute
O operațiune de amploare are loc în centrul orașului Hamburg, după ce un bărbat cu un topor a amenințat polițiștii, anunță autoritățile din orașul german, citate de BBC. Poliția afirmă că bărbatul împușcat este grav rănit și primește îngrijiri medic

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum 45 minute
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 19 minute
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 4 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Armata israeliană anunţă pauze tactice zilnice în Gaza, pentru a permite accesul ajutoarelor în enclavă

News.ro acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că va face pauze tactice zilnice în activitatea militară în anumite părţi din sudul Gazei, pentru a permite circulaţiac ajutoarelor în enclavă, unde organizaţiile internaţionale de ajutor au avertizat despre o cr

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 3 ore
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°