Elevii lui Ciobotariu au parte de toate condiţiile pentru ca returul cu Vorskla Poltava să fie transformat la final într-o sărbătoare roş-albă. Mâine seara, pe lângă un stadion plin, "câinii" vor avea parte şi de susţinerea lui Cornel Dinu, omul a cărei existenţă s-a confundat cu istoria lui Dinamo.
Chiar şi pe patul de spital, cu o inimă mai fragilă ca oricând, Cornel Dinu pare să nu se poată detaşa de fotbal. De fapt, de Dinamo. În ciuda unei stări delicate şi în condiţiile în care orice fel de emoţie puternică îi poate provoca reacţii medicale pe care nici nu vrea să le ia în calcul, Mister nu poate scăpa de sindromul numit dinamovism. Administratorul delegat al "câinilor" a insistat pe lângă medicul Şerban Brădişteanu de la Spitalul de Urgenţă, cel care l-a operat pe cord deschis, să primească permisiunea de a vedea de la balconul instituţiei Dinamo - Vorskla, meciul-meciurilor în acest debut de sezon pentru roş-albi.
E încă la terapie intensivă
Internat încă de pe 19 iulie, Dinu a fost operat în urmă cu aproape două săptămâni pe cord, pentru a-i fi montate mai multe by-pass-uri care să normalizeze fluxul sangvin din organismul său. Chiar dacă au trecut 11 zile de la această intervenţie, Mister se află în continuare internat la terapie intensivă, iar regimul în care acesta şi-a petrecut această perioadă a fost unul special. Astfel, oficialul dinamovist nu a avut voie să ia legătura decât cu familia, iar convorbirile telefonice i-au fost interzise. Tocmai de aceea, efortul de a sta 90 de minute în picioare la unul din balconaşele Spitalului de Urgenţă este de salutat.
Un motiv în plus pentru Dănciulescu şi compania să nu dezamăgească pe nimeni mâine-seară. Dar, mai ales, pe Mister!
Istoricul situaţiei
19 iulie - este internat de urgenţă după ce a suferit un atac de cord
28 iulie - priveşte de la geamul reze