Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judoka Daniel Brata a fost eliberat de Tribunal, dar e ţinut după gratii de procurori

Publicat in Bihoreanul, miercuri 24 august 2011 ·

Tribunalul Bihor a admis miercuri cererea de înlocuire a măsurii arestării formulată de avocatul sportivului Daniel Brata, acuzat împreună cu un coleg de-al său din lotul masculin de judo a României, Valentin Radu, de tentativă de omor după agresarea unui tânăr din Oradea.

Solicitarea a fost admisă de judecători, care au dispus în cazul lui înlocuirea arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara, însă decizia nu este definitivă, ea fiind atacată, prin recurs, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Ca atare, sportivul rămâne în spatele gratiilor, deocamdată, mandatul de arestare emis pe numele lui pe 10 august, pentru 20 de zile, fiind încă în vigoare.

Eliberaţi de Tribunal

Recursul în cazul lui Daniel Brata se va judeca la Curtea de Apel Oradea, instanţă care va analiza, joi, şi recursul formulat de procurori împotriva deciziei Tribunalului Bihor, de a respinge cererea de arestare a celui de-al doilea inculpat din dosar, sportivul Valentin Radu. După cum se ştie, în cazul lui Radu, Tribunalul a decis să aplice o măsură mai puţin restrictivă, şi anume interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

BIHOREANUL a aflat că ambele soluţii aparţin aceluiaşi judecător, Ovidiu Galea, iar argumentele pe care acesta le-a adus în favoarea lui Radu au fost acelea că tânărul nu prezintă pericol social, nu are antecedente şi este sportiv de performanţă "apreciat în comunitatea în care locuieşte".

Învaţă să vorbească

Părinţii tânărului pe care cei doi sportivi l-au nenorocit pe viaţă sunt revoltaţi de soluţiile magistratului.

"Doi oameni care au distrus viaţa unui om se bucură de libertate în timp ce copilul meu trebuie să reînveţe să vorbească şi să meargă. Băiatul meu a terminat facultatea cu media 10 şi trebuia să meargă săptămâna viitoare să dea examen pentru intrarea în magistratu

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 55 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 54 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 48 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°