Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoiul se scumpeşte cu 34%

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 august 2011 ·

Primăria a făcut publică abia ieri introducerea ca punct suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a consiliului local a unui proiect de hotărâre ce priveşte majorarea tarifelor practicate de SC Salubritate Craiova SRL.

Pe 16 august 2011, consilierii locali craioveni - convocaţi în şedinţă extraordinară - aprobau contractul de delegare a gestiunii pentru unele activităţi ale fostului Serviciu Public de Salubritate către SC Salubritate Craiova, SRL-ul primăriei înfiinţat nu demult. Tarifele rămâneau însă la nivelul celor aprobate de consilieri pe 28 octombrie 2010.

N-au trecut nici două săptămâni şi Salubritatea revine cu un nou proiect de hotărâre pe masa consilierilor locali. De această dată e vorba de mărirea tarifelor, preconizată de mai multe luni şi menită să acopere inclusiv creşterile de salarii acordate în cursul lui 2011 în acest sector.

Potrivit raportului întocmit de Direcţia de Investiţii şi Servicii Publice şi aprobat de primarul Antonie Solomon, această mărire a tarifelor ar fi necesară pentru că la actualele preţuri practicate de Salubritate „nu s-au luat în calcul redevenţa pentru concesionarea bunurilor şi serviciilor, precum şi modificarea unor alte elemente de cheltuieli ce intră în componenţa acestor tarife“. Noile tarife înregistrează şi reduceri insignifiante faţă de nivelul actual, dar şi creşteri consistente, mai ales în ce priveşte gunoiul. Astfel, la colectarea şi transportul reziduurilor menajere de la asociaţiile de locatari, tariful creşte de la 3,53 lei/persoană/lună fără TVA (4,38 lei cu TVA) la 4,74 lei/persoană/lună fără TVA (5,88 lei cu TVA), deci cu 34%. La colectarea reziduurilor menajere de la agenţii economici, creşterea ar fi tot de 34%, respectiv de la 38,70 lei/mc (47,99 lei/mc cu TVA) la 51,95 lei/mc fără TVA (64,42 lei/mc inclusiv TVA). Şi în cazul deşeurilor neasimilabile cu cele menajere, tariful cre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 43 minute
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 6 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum o ora
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°