Spitalele vor deveni fundaţii, doctorii vor fi plătiţi în funcţie de performanţe, iar casele de sănătate actuale vor fi înlocuite de asiguratori privaţi.
Casele judeţene de asigurări de sănătate vor fi desfiinţate, iar pe piaţă vor intra asiguratorii privaţi, care "vor alerga" să înscrie pacienţii pe listele lor, spitalele se vor transforma, cel mai probabil, în fundaţii, în care doctorii vor putea fi plătiţi diferenţiat, în funcţie de performanţe. Sunt câteva dintre prevederile din noua lege a Sănătaţii, care ar trebui să intre în vigoare anul viitor.
În plus, producătorii de medicamente care îşi depăşesc cotele de vânzări stabilite cu asigurările vor plăti o taxă (clawback), potrivit unei legi care ar trebui să intre în vigoare de săptămâna viitoare, iar bolnavii care au cancer sau diabet vor trece la tratamente cu medicamente mai ieftine, generice, după ce Ministerul Sănătăţii va modifica în scurt timp lista C2, care consumă 80% din bugetul medicamentelor.
Cei care aduc bani spitalului vor fi plătiţi mai bine
"Spitalele trebuie să devină societăţi comerciale sau fundaţii, trebuie privatizat managementul spitalelor", a fost declaraţia făcută luni seara, de preşedintele Traian Băsescu, la postul public de televiziune.
În proiectul elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice, privatizarea spitalelor şi introducerea asigurărilor private sunt două dintre cele mai importante măsuri avute în vedere.
"Acum, spitalele publice, atât cele care ţin de Ministerul Sănătaţii, cât şi cele ale autorităţilor locale, au grilă de salarizare fixă şi nu-i poţi plăti mai mult pe doctorii buni. Pentru a putea să le creşti salariile, trebuie să se schimbe forma juridică", vin explicaţiile consilierului prezidenţial Virgil Păunescu.
Cel mai probab