Se spune că “familia e dată dar prietenii ni-i alegem singuri” şi, fără îndoială, prietenia e una dintre cele mai faine întâmplări şi bucurii pe care le avem. Sunt nenumărate proverbe şi vorbe de duh, citate, cântece, seriale sau orice alte manifestări artistice în sensul ăsta, nu cred că are rost să le exemplific sau să fac “lobby” pentru această idee.

Tocmai de aceea m-a surprins procentul mare de persoane care, în urma unui studiu, au recunoscut că au printre cei apropiaţi aşa-zişii “prieteni toxici”: 80 la sută. Adică patru din cinci persoane au în anturaj oameni despre care sunt conştienţi că nu le fac bine.

Top cinci prieteni dăunători sunt:

1. narcisiştii, cei care, orice le-ai spune, încep replicile cu “eu” sau “şi eu” sau “dar eu”. De fapt, oamenii ăstia nu te ascultă niciodată, tot ce spui e pretext pentru a vorbi tot despre ei.

2. vampirii emoţionali care te încearcă mereu să te încarce cu problemele lor

3. criticii, cei care au mereu ceva de comentat şi de cârcotit la tine, la ţinuta ta, gesturi, alţi prieteni, totul şi orice.

4. cei care te sapă pe la spate – descrierea vorbeşte de la sine

5. cei pe care, de fapt, nu te poţi baza, care nu-şi respectă promisiunile, care vorbesc dar nu fac, în fine, ştiţi genul!

Doar un pic peste jumătate din cei care au admis că au sau au avut asemenea prieteni au spus că au “răcit-o” cu acest tip de oameni deşi, aparent, cea mai bună şi mai sănătoasă soluţie e s-o tai de tot. Totuşi, unii par incapabili să facă aşa ceva şi suportă genul ăsta de prietenie în continuare pentru că, spun ei, nu doresc să-i rănească, în ciuda toxicităţii lor.

Mi-am trecut în revistă prietenii şi, deşi nu mă bucur prea tare, mă recunosc în procentul majoritar. Am şi eu prieteni din ăştia ne-buni. Nu în cercul foarte apropiat, dar există şi, paradoxal, uneori chiar mi se face dor de ei. @N