România este pe locul doi ca nivel al creşterii producţiei de grâu în 2011 între ţările agricole cu ieşire la Marea Neagră, una din zonele recunoscute pe plan mondial ca mari producătoare de grâu.
Producţia de grâu a crescut în România cu 26%, la 7,2 milioane de tone. În Rusia avansul a fost şi mai mare, acesta ridicându-se la 35%. Fermierii ruşi au recoltat în acest an în total 56 de milioane de tone de grâu. Ceilalţi producători din regiune, Ucraina, Turcia şi Bulgaria, au obţinut la rândul lor producţii de grâu mai mari cu până la 25% faţă de cele de anul trecut, potrivit datelor Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA).
Astfel, Ucraina, al doilea mare jucător pe piaţa grâului la Marea Neagră, a obţinut în 2011 o recoltă de grâu care se ridică la 21 de milioane de tone, un plus de 4,2 milioane de tone faţă de recolta trecută.
La rândul lor, fermierii turci au recoltat mai mult cu circa 9%, producţia totală ridicându-se la 18,5 milioane de tone.
Recoltă de grâu în creştere a obţinut şi Bulgaria, care a strâns în hambare un total de 4,6 milioane de tone de grâu, cu 12% mai mult ca anul trecut.
Per total, grâul românesc acoperă 6,7% din totalul recoltei de grâu a ţărilor agricole de la Marea Neagră, care se ridică la 107,3 milioane de tone.
"România nu a fost istoric un mare jucător pe piaţa grâului la Marea Neagră pentru că nu tot ce am produs a putut merge la export pentru că ferme de performanţă care ar fi putut trimite grâul în străinătate au fost puţine", explică Gabriel Popescu, profesor universitar la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.
Concurenţă mare în acest an: Rusia a reluat exporturile
Dacă anul trecut România a profitat din plin de absenţa Rusiei din pieţele internaţionale, în această vară Rusia a relua