Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoriile ţin Maternitatea Odobescu într-o criză fără sfârşit. Află la cât au ajuns restanţele spitalului

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Unitatea sanitară se zbate la limita supravieţuirii cu datorii de câteva milioane de lei către furnizorii de medicamente şi „gazdă”. Angajaţii, rămaşi mai puţini în urma plecărilor, sunt nemulţumiţi şi ei din cauza neplăţii anumitor drepturi băneşti.

Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” din Timişoara (Maternitatea Odobescu), cea mai mare unitate sanitară de profil din vestul ţării, se află într-o situaţie critică. Deşi datoriile către furnizori şi Fundaţia Caritatea, proprietara clădirii unde funcţionează spitalul, ar fi trebuit să fie achitate înaintea trecerii acestuia în administrarea primăriei oraşului de pe Bega, acest lucru s-a făcut doar parţial. Potrivit managerului unităţii spitaliceşti, dr. Mihai Băcilă, statul a plătit doar o parte din datoria existentă în acel moment, de circa 6,3 milioane de lei. „În prezent, suma restantă este de circa patru milioane de lei. Încă ne descurcăm cu achiziţionarea medicamentelor şi plata personalului, dar la modul minimal, suntem doar pe linia de supravieţuire. Este adevărat că pacientele trebuie să plătească în plus în anumite cazuri, spre exemplu pentru cumpărarea trusei de anestezie epidurală, dar nu este nevoie să îşi cumpere toate medicamentele. Problema este că găsim tot mai greu furnizori de medicamente, trebuie să căutăm mereu soluţii, să achităm mici părţi din datorii, astfel încât să mai facă livrări. Ca să nu mai vorbim de câte procese avem deschise cu ei”, a declarat managerul de la Odobescu.

Problemele angajaţilor

Recent, reprezentanţii sindicatului angajaţilor din maternitate au trimis un memoriu către Ministerul Sănătăţii, în care se plâng de situaţia grea de la unitatea sanitară. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că nu le-au fost achitate anumite drepturi băneşti, că nu au mai primit bonuri sau că au fost trimişi forţat în concedii fără plată. O altă problem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Horoscop pentru săptămâna 23 - 29 septembrie 2024. Se conturează cheltuieli majore pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 36 minute
Berbec Persoanele din anturajul apropiat te solicită mult prin discuții și activități în care ești ademenit să te implici. Este momentul să te desprinzi de relațiile toxice și să te pregătești de cu totul altele. Fii selectiv în privința anturajului

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 11 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°