Revoltele arabe au ţinut capul de afiş al ştirilor şi analizelor politice în ultimele luni, în timp ce analiştii economici s-au uitat mai degrabă către SUA şi Europa şi problemele acestora. Veştile bune, atunci când au apărut, s-au manifestat în câteva ţări emergente şi parţial de la rezultatele pozitive ale unor companii americane. Cu toate acestea, Libia şi Orientul Mijlociu sunt zone în care interesele economice sunt de multe ori mai importante decât cele strategice sau politice.

* Petrolul

În primul rând, Libia este principalul furnizor de petrol pentru Franţa şi alte ţări ale UE, iar celelalte ţări din Orientul Mijlociu completează cererea de petrol care nu este acoperită de producţia internă în SUA. Poate de aceea şi "portdrapelul" forţelor occidentale în conflictul din Libia a fost Franţa, care a presat puternic partenerii din UE şi SUA pentru o intervenţie militară în regiune. În viziunea oficialilor francezi, rezolvarea cât mai rapidă şi cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti cât mai mici ar fi fost deznodământul ideal. Mai mult, o poziţionare convenabilă faţă de noua putere instalată la Tripoli ar fi însemnat putere de negociere mare în tranzacţiile cu petrol şi implicit o poziţie favorabilă pentru companiile franceze în competiţia mondială. Extinzând avantajele la zona euro, rezolvarea rapidă a conflictului din Libia însemna cel mai probabil o creştere economică ceva mai mare (ceea ce în actualul context internaţional ar însemna enorm) decât cea actuală. Dar o soluţie rapidă în Libia, trecând peste dificultăţile practice de implementare - iar modul în care liderii libieni "se ţin" de putere este principalul obstacol - nu ar fi satisfăcut şi interesele americane, respectiv dorinţa SUA de a avea un control şi o implicare mai importantă într-o Libie "post-Gaddafi", aşa cum au în momentul de faţă în Afghanistan şi Irak. Dacă adăugăm şi faptul c