Fotbalul sud-american continuă să ofere momente de violenţă pe teren. Cel mai recent exemplu vine din Uruguay, acolo unde Diogo, jucător al echipei Montevideo Wanderers, l-a pălmuit pe unul dintre arbitrii asistenţi, după ce acesta din urmă i-a atras atenţia centralului în privinţa unei infracţiuni care a dus la eliminarea fundaşului brazilian.
Incidentul a început după ce Diogo şi-a lovit un adversar de la Danubio, care încerca să joace la trecerea timpului în finalul întâlnirii, la scorul de 1-0 în favoarea echipei sale. Arbitrul întâlnirii a decis eliminarea fotbalistului de la Wanderers, după ce s-a consultat în prealabil cu asistentul său din acea zonă a terenului.
Diogo nu s-a împăcat cu ideea că a fost eliminat şi a vrut să se răzbune pe cel vinovat, în opinia sa, de faptul că a primit cartonaşul roşu. Nu a reuşit probabil decât să-şi mai adauge câteva meciuri de suspendare la pedeapsă.