Dumitru Dragomir are tot mai serios în intenţie să determine reducerea numărului de echipe din Liga I. Această modificare s-ar produce din sezonul 2013-2014, după validarea măsurii în Adunarea Generală a LPF.
Numărul de echipe din eşaloanele inferioare se reduce alarmant, pe fondul crizei economice. Oricum, sistemul competiţional se va modifica, în sensul restrângerii numărului de serii din Divizia B şi din Divizia C, astfel că preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, are de gând să ajusteze şi prima Ligă.
"Voi face această propunere anul viitor, urmând ca reducerea de la 18 la 16 echipe să se producă începând cu sezonul 2013-2014. Nu o luaţi încă drept sigură, dar asta am de gând", ne-a confirmat Dumitru Dragomir.
Ar retrograda şase în sezonul 2013-2014
Şeful ligii va face propunerea în cadrul unei şedinţe a Adunării Generale în funcţie de doi factori: "Voi evalua la anul dacă problemele economice ale României s-au adâncit. Dacă vom fi într-o criză şi mai profundă ca acum, voi avansa propunerea. Apoi, se poate să fim obligaţi să reducem numărul de echipe şi dacă tot continuă să dispară cluburi din eşaloanele inferioare. Totodată, vreau să văd ce părere au şi conducătorii de cluburi din Liga I".
Dacă Liga I se va reduce la 16 echipe, ar urma ca în sezonul 2013-2014 să retrogradeze nu mai puţin de şase echipe, urmând ca apoi numărul de locuri retrogradante să se păstreze la patru sau la minimum trei, în funcţie de forma aprobată în Adunarea General a LPF.
Eu cred că un campionat potrivit pentru România ar trebui să aibă 18 echipe, însă e foarte posibil să fim nevoiţi să ne restrângem în curând la 16. De nevoie!
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF
Dumitru Dragomir are tot mai serios în intenţie să determine reducerea numărului de echipe din Liga I. Această modificare s-ar produce din sezonul 2013-