NATO îşi va putea menţine misiunea în Libia şi după răsturnarea regimului Gaddafi. Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) susţine altceva.
“Obiectivul misiunii noastre este de a proteja populaţia civilă şi, atât timp cât va exista o ameninţare, vom continua să survolăm zona”, au dat asigurări surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, citate de presa internaţională, preluată de Moldpres.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia, Abdel Moneim al-Huweini a afirmat: „Libia este o ţară arabă şi islamică până la NATO şi după NATO. Libienii au fost împotriva amplasării bazelor occidentale pe teritoriul său în 1970, nu vor exista baze nelibiene nici acum”.