"Dragii noştri,

Folosesc această formulă - noştri - deoarece scriu aceste rânduri în numele NOSTRU. Al meu şi al dragului meu soţ, GEORGE NAGHI, despre care NU pot accepta că nu mai este lângă mine, lângă noi, acum!

Încep prin a adresa toate mulţumirile din lume tuturor românilor care ne-au fost alături în aceste grele momente prin care destinul a vrut să ne încerce!

Mulţumim tuturor cetăţenilor care l-au cunoscut sau nu pe GEORGE NAGHI, oameni care au avut de transmis cuvinte frumoase despre cel care a fost un om bun, dornic de a oferi fericire tuturor celor de lângă el, de-a lungul întregii sale vieţi!

Mulţumim, din tot sufletul, ÎNTREGII PRESE DIN ROMÂNIA (ziare, posturi de radio şi de televiziune) care au transmis, în acele zile, informaţii ample şi, în ce mai mare măsură, corecte, în legătură cu toate evenimentele petrecute atunci!

Mulţumim autorităţilor centrale şi locale, care s-au implicat, efectiv, în acţiunile funeraliilor pe care, singuri, nu le-am fi putut organiza, în ceasurile de cumpănă şi suferinţă prin care am trecut!

Mulţumiri milioanelor de necunoscuţi de pe cuprinsul întregii ţări care fie au transmis mesaje, pe toate căile de comunicare posibile, fie au participat direct ori prin intermediul televiziunilor la momentele tragice ale plecării dintre cei vii a unui om care mai avea atâtea de făcut pe acest pământ.

Dragii noştri,

Este de datoria mea să lămuresc, public, pe toată lumea, în legătură cu împrejurările în care s-a întâmplat nenorocirea: ne aflam în barcă, pe Borcea, în acea nenorocită după-amiază de duminică. Plecasem de la casa de pe Dunăre şi pentru că eu stăteam foarte încordată în barcă şi mă ţineam cu braţul de marginea şalupei, George m-a îndemnat să mă relaxez şi să îmi proptesc picioarele în locul special, din faţa scaunului. Pentru că eu nu înţelegeam unde era acel loc, s-a aplecat pentru a-