Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIC: Cei mai mari angajatori din lume din 2010. PLUS: Companiile care au făcut cele mai mari disponibilizări

Publicat in Gandul, miercuri 24 august 2011 ·

UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, a anunţat marţi disponibilizarea a 3.500 de angajaţi pentru a reduce cheltuielile. Săptămâna trecută, Bank of America a redus alte 3.500 de posturi, în condiţiile în care a mai dat afară anul acesta 2.500 de angajaţi. Luna trecută, Cisco, cel mai mare producător de echipamente de reţea din lume, a anunţat că va tăia 6.500 de posturi.

În acest context, jurnaliştii de la publicaţia The Economist au realizat o analiză în urma căreia au constatat că cele mai multe posturi au fost tăiate de companiile cu renume din vest, în timp ce companiile chineze ajutate de stat se regăsesc în topul celor mai mari angajatori din 2010.

Cei mai mari angajatori din 2010: opt din 15 companii sunt din China

La nivelul anului 2010, cel mai mare angajator din lume a fost compania americană Walmart care acţionează în domeniul comerţului cu amănuntul şi care are peste 2,1 milioane de angajaţi. Compania deţine 8.500 de magazine în 15 ţări, iar veniturile totale raportate pe 2011 până acum se ridică la peste 421 de miliarde de dolari.

Următoarele cinci poziţii ale topului sunt ocupate de companii din China. În ordine descrescătoare avem China National Petroleum, o societate cu capital de stat producătoare de combustibil, State Grid Corporation of China, cel mai mare furnizor de energie electrică din lume, China Post Group, serviciul poştal oficial din China, Hai Hoi Precision Industry (Foxconn), cel mai mare producător de electronice şi componente IT din lume şi Sinopec, cea mai mare companie petrolieră din China cu un venit anual de aproape 200 de miliarde de dolari. În total, dintre cele 15 companii care se regăsesc în topul celor mai mari angajatori din lume, opt sunt din China.

Topul companiilor care au făcut cele mai multe disponibilizări în 2009-2010

Tesco, cel mai mare retailer din Marea Britanie a disponibiliza

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 24 minute
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit vineri după ce s-a aruncat în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 3 al Capitalei

Ziarul Financiar acum 36 minute
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 3 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor

Ziua Constanta acum 2 ore
SC COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor în cadrul proiectului „Sporirea capacității de depozitare prin realizarea a 5 (ci

Doliu în fotbalul românesc. FCSB a anunțat moartea medicului Radu Paligora, la doar 50 de ani

Adevarul acum o ora
FCSB joacă astăzi ultimul meci din campionat, cu CFR Cluj, iar cele două echipe au motive de tristețe: Radu Paligora, medicul care a activat la ambele formații, a decedat după o lungă perioadă de luptă cu o boală gravă.

ANALIZĂ: Marile oraşe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în infrastructura de colectare a deşeurilor

News.ro acum 41 minute
Marile oraşe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în infrastructura de colectare a deşeurilor. Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca sunt în topul oraşelor cu cele mai mari investiţii în infrastructura de colectare separată a deşeurilor, po

Netanyahu acuză liderii Marii Britanii, Franţei şi Canadei că „încurajează Hamas”

News.ro acum 24 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a acuzat pe Keir Starmer, Emmanuel Macron şi Mark Carney că „încurajează Hamas”, după ce aceştia au cerut încetarea ofensivei militare israeliene şi ridicarea restricţiilor asupra ajutorului umanitar în Gaza,

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

Medicii INML au terminat expertiza toxicologică în cazul morții lui Andrei VERSACE. Rezultatul complică și mai mult ancheta procurorilor

Gandul acum 4 ore
Expertiza toxicologică în cazul morții lui Andrei Pârvan, zis Versace sau „Regele fițelor”, a fost finalizată de medicii Institutului Național de Medicină Legală (INML). Dacă prima ipoteză a autorităților a fost aceea că bărbatul a murit din cauza u

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°