Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul „Rabla pentru tractoare“ începe astăzi

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Producătorii de tractoare care vor să participe în programul „Rabla“ pentru acest tip de vehicule se pot adresa Fondului de Mediu. Fermierii care vor să-şi schimbe utilajul agricol cu unul nou vor primi de la stat 17.000 de lei în cadrul programului guvernamental „Rabla pentru tractoare“.

În această vară, fermierii au primit o veste bună. Comisia Europeană a aprobat, la data de 8 iulie 2011, solicitarea României de a acorda un ajutor de stat pentru înnoirea parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate. Astfel că, pe lângă faptul că acest an este unul excelent din punctul de vedere al producţiei agricole, cei care se ocupă de cultivarea pământului pot să-şi cumpere un tractor nou în locul celui vechi primind din partea statului un tichet în valoare de cel mult 17.000 de lei, fără însă ca aceasta să depăşească 40% din preţul de achiziţie fără TVA al noului tractor. Pentru acest an, programul a primit un buget de 51,6 milioane de lei.

Începând de astăzi, producătorii de tractoare care vor să-şi vândă vehiculele în cadrul acestui program, se pot înscrie la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Lista producătorilor de tractoare care au fost validaţi de experţii de la AFM pentru a participa în acest program va fi publicată pe site-ul instituţiei, www.afm.ro.

Cine poate să-şi schimbe tractorul

Fermierii şi toţi cei care deţin un tractor vechi la care vor să renunţe pentru a-şi achiziţiona unul nou se pot înscrie în acest program între 12 septembrie şi 30 noiembrie. Pe lista solicitanţilor eligibili în program sunt menţionaţi: producătorii agricoli care deţin în proprietate tractoare şi/sau maşini agricole autopropulsate uzate înmatriculate/înregistrate pe numele lor, persoanele fizice şi moştenitorii acestora, precum şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. De asemenea, se ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 22 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 20 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 17 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°