Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mugurel Buga: „Nu concepem să pierdem cu FC Vaslui“

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Atacantul Mugurel Buga a declarat miercuri, înaintea antrenamentului, că se aşteaptă la un joc dificil contra celor de la FC Vaslui, duminică, în etapa a cincea a Ligii I, dar nu admite ca FC Braşov să nu obţină victoria.

„A fost un meci greu la Galaţi, unde am întâlnit o echipă bună, organizată şi se vede că Dorinel Munteanu face o treabă bună acolo. Din păcate, noi nu am reuşit să-i suprindem cu nimic. Poate dacă eram puţin mai atenţi puteam obţine un punct.

Urmează meciul cu FC Vaslui, unul extrem de dificil. Vasluienii au pierdut surprinzător acasă cu Ceahlăul, astfel că vor veni montaţi să câştige la Braşov, însă şi noi vom da totul în teren pentru victorie. Jucăm acasă şi ne dorim din tot sufletul sa castigam, nu concepem altă variantă", a declarat Buga.

Buga este de părere că antrenorul Jose Murcia este un tehnician bun, însă are nevoie de timp pentru a face performanţă. „Pepe Murcia este un antrenor bun, însă are nevoie de timp pentru a-şi pune în practică ideile.

Cred că în scurt timp lucrurile se vor pune la punct şi o să fie bine. Toate meciurile pentru mine sunt speciale de acum încolo, nu doar cel cu Rapidul, care vine imediat. Noi sperăm să facem o supriză în Giuleşti".

Atacantul braşovean a mai declarat că în viziunea lui, doar Rapid, Steaua şi Dinamo au şanse mari de a merge mai departe în cupele europene: „Rapid, Steaua şi Dinamo au cele mai mari şanse să se califice în grupele Europa League. FC Vaslui, deşi a câştigat cu 2-0 meciul tur cu Sparta Praga va avea o misiune dificilă în deplasare iar Mediaşul cred că are puţine şanse de calificare după rezultatul din meciul tur".

La rândul său, fundaşul portughez Hugo Sousa, care a debutat în tricoul lui FC Braşov în partida de la Galaţi, spune că FC Braşov are doar varianta victoriei în meciul cu FC Vaslui. „Sunt fericit că am debutat la FC Braşov. Mă simt foarte bine,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 41 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 20 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 11 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°