Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apel al milionarilor francezi:Taxaţi-ne!

Publicat in rfi, miercuri 24 august 2011 ·

Francezii riscă să descopere că întoarcerea lor din vacanţă va avea un gust amar. Măsurile de austeritate pregătite de Guvern ar trebui să aducă economii la buget de 20 de miliarde de euro iar populaţia va fi nevoită să strângă cureaua. În acelaşi timp, 16 familii bogate din Franţa se alătură mişcării “milionarii patrioţi”. "Taxaţi-ne!" spun ei.

În general, când se întorc de la mare sau de la munte, la sfârşit de august, francezii descoperă că unele preţuri au crescut, cum ar fi la transportul public, şi găsesc în cutiile poştale cel de-al treilea aviz de impozit al anului, ăsta în cazul în care n-au optat pentru eşalonarea sa lunară.

În plus, acum, ei vor descoperi o serie de măsuri prin care sunt invitaţi de fapt să strîngă cureaua întrucât previziunile în materie de creştere economică sunt mai puţin optimiste decât se anunţase iniţial, iar problema datoriei publice a devenit o obsesie generală în Europa şi în lume de fapt.

Se ştie deja că guvernul are ambiţia de a reduce deficitul public, care a fost anul trecut de 5,7 la sută din produsul intern brut, la 4,6 la sută, în cursul anului viitor. Vor trebui în consecinţă, făcute economii de aproximativ 20 de miliarde de euro.

O cifră care ar putea să-i sperie pe unii francezi, motiv pentru care Agenţia France Presse îi informează că în alte ţări regimul de austeritate impus este şi mai drastic: Spania şi-a propus încă de anul trecut să realizeze economii de 50 de miliarde de euro, iar Italia economii de 45 de miliarde de euro.

Guvernul mai vrea să-i taxeze pe cei foarte bogaţi, sunt de fapt vizate în jur de 30 000 de familii. "Taxaţi-ne!"

Multă vreme lui Nicolas Sarkozy i s-a pus o etichetă, din partea opoziţiei, bineînţeles; el a fost numit "preşedintele bogaţilor". Când a venit la putere şeful statului francez a pledat pentru un principiu, şi anume să nu fie taxate marile v

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 46 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 21 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°