Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvatorul clădirilor istorice din Arad

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Bujor Buda este unul dintre cei mai înverşunaţi apărători ai patrimoniului arhitectural arădean şi fondatorul Asociaţiei „Pro Urbe”. Printre proiectele propuse de către istoric se numără şi reabilitarea bisericii din interiorul Cetăţii Aradului.

Îndrăgostit de istoria oraşului de pe Mureş, Bujor Buda a devenit cunoscut şi îndrăgit de către arădeni după ce a reuşit să salveze mai multe clădiri de patrimoniu cu o valoare semnificativă în istoria oraşului. El a întocmit numeroase proiecte cu ajutorul cărora s-a obţinut finanţare. Timp de un an, împreună cu membrii asociaţiei „Pro Urbe”, a identificat şi studiat toate clădirile vechi din Arad. A fost studiată faţada, precum şi structura de rezistenţă.

Are sprijinul edililor

Astfel, au fost inventariate 200 de clădiri, dintre care 40 au fost prezentate într-un proiect ca făcând parte din circuitul turistic integrat al clădirilor în stil „secession” din Arad. „Oraşul Arad este un ansamblu architectural, după cum spunea şi arhitectul Miloş Cristea. Dacă priveşti din maşină, Aradul pare frumos, dar dacă mergi la pas îţi dai seama că nu este chiar aşa. Clădirile de patrimoniu sunt invadate de afişe, de fire de curent şi de tot felul de cabluri”, a spus Bujor Buda.

Istoricul, care este preşedintele onorific al asociaţiei „Pro Urbe”, spune că s-a găsit finanţare pentru proiectele lor şi că multe clădiri din Arad vor fi reabilitate. O parte din finanţări au venit din Norvegia. Printre cele 40 de clădiri prezentate în proiect se află Palatul Kovacs, care este una din cele mai frumoase clădiri în stil „secession” din oraş, dar şi Palatul Neumann, care este una din cele mai mari clădiri de locuit din Arad. „Printre proiectele noastre se numără şi reabilitarea bisericii din interiorul Cetăţii Aradului. La început administraţia a fost ostilă, acum văd că ne apeciază şi ne sprijină în proiectele pe ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu căldură, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijă de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi

News.ro acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a arătat, sâmbătă, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, că acesta a fost !un pastor şi un lider, care cu căldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentr

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Bolojan, întrebat dacă riscă România să anuleze şi alegerile din mai: Cu siguranţă nu / Între anarhie şi o ordine imperfectă este de preferat întotdeauana ordinea imperfectă / Ce spune despre ”Turul 2 înapoi”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan este convins că România nu va ajunge în situaţia de a anula pentru a doua oară un scrutin prezidenţial, apreciind că, până în momentul de faţă, nu există niciun motiv pentru o astfel de eventuală decizie. Bolojan

Donald Trump, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron și Keir Starmer au avut „o întâlnire pozitivă” la Roma, anunță Palatul Elysée

Gandul acum 3 ore
Președintele Emmanuel Macron, liderul Volodimir Zelenski, Donald Trump și Keir Starmer, premierul Regatului Unit, au avut „o întâlnire pozitivă”, desfășurată la Vatican, în contextul funeraliilor Papei Francisc, care au avut loc sâmbătă, 26 aprilie,

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/16°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°