Domnişoara Pogany, sculptura lui Constantin Brâncuşi Imaginea tipică a unui extraterestru din filmele americane"Moştenitorii lui Brâncuşi sau deţinătorii unor exemplare din M-lle Pogany(sunt vreo cinci), inclusiv Ministerul Român al Culturii, ar putea cere drepturi de autor de la toţi cei care au folosit acest chip în filme fără acordul titularilor dreptului de autor? Ba bine că nu! Dacă statul român vrea să facă bani mulţi de tot, să dea în judecată toate studiourile de la Hollywood şi pe toţi care au reprodus acest chip fără drept până acum. Eu sunt aici...", a scris avocatul într-o postare pe site-ul juridice.ro.
Sculptura Mademoiselle Pogany a fost realizată acum 98 de ani, în 1913, de către românul Constantin Brâncuşi. Ea este realizată în cinci variante, una din ghips şi alte 4 din bronz. Una dintre ele este expusă la The Museum of Modern Art din New York. Americanii au scris sub opera de artă care o înfăţişează pe pictoriţa maghiară Margit Pogany, iubita şi muza lui Brâncuşi, că este creată de francezul de origine română, Constantin Brâncuşi.
Domnişoara Pogany, sculptura lui Constantin Brâncuşi Imaginea tipică a unui extraterestru din filmele americane"Moştenitorii lui Brâncuşi sau deţinătorii unor exemplare din M-lle Pogany(sunt vreo cinci), inclusiv Ministerul Român al Culturii, ar putea cere drepturi de autor de la toţi cei care au folosit acest chip în filme fără acordul titularilor dreptului de autor? Ba bine că nu! Dacă statul român vrea să facă bani mulţi de tot, să dea în judecată toate studiourile de la Hollywood şi pe toţi care au reprodus acest chip fără drept până acum. Eu sunt aici...", a scris avocatul într-o postare pe site-ul juridice.ro.
Sculptura Mademoiselle Pogany a fost realizată acum 98 de ani, în 1913, de către românul Constantin Brâncuşi. Ea este realizată în cinci variante, una din ghips şi alte 4 din