Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război în PSD Călăraşi: Oana Mizil, şefa filialei, „atacată” din nou la funcţie

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Mai mulţi lideri ai organizaţiei municipale PSD Călăraşi au încercat fără succes să provoace debarcarea deputatei Oana Niculescu-Mizil din fruntea filialei judeţene. Prima tentativă de înlocuire a Oanei Mizil a venit la sfârşitul lunii iunie, după ce aceasta şi-a arătat făţiş sprijinul pentru Marian Vanghelie, proaspăt debarcat de preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, din fruntea PSD Bucureşti.

Oana Mizil a reuşit să rămână în funcţie pentru că şedinţa Comitetului Executiv (CEx) al filialei în care urma să fie discutată schimbarea sa nu a mai avut loc. Motivul: cei convocaţi, deşi au semnat lista de participare, nu s-au mai prezentat în cele din urmă la şedinţă, după cum susţin surse din PSD. CEx-ul ar fi fost convocat de cinci membri ai conducerii organizaţiei municipale a PSD Călăraşi, care au adunat semnăturile necesare. O altă încercare similară ar fi avut loc la Călăraşi şi săptămâna trecută, dar rezultatul a fost acelaşi. Social-democraţii din Călăraşi au început însă să-i zgâlţâie scaunul Oanei Mizil după ce aceasta şi-a exprimat public sprijinul pentru Marian Vanghelie, care tocmai ce fusese dat jos de Victor Ponta de la conducerea PSD Bucureşti. Oana Mizil declara atunci că are de gând să trimită conducerii PSD o scrisoare în care să solicite revenirea asupra votului prin care a fost consfinţită înlocuirea din funcţie a lui Vanghelie. Oana Mizil a revenit însă în scurt timp asupra intenţiei. La nici o zi, mai mulţi membri ai conducerii PSD Călăraşi au lansat un atac împotriva Oanei Mizil şi i-au cerut lui Victor Ponta să intervină şi să rezolve situaţia. În final, aceasta şi-a păstrat conducerea filialei, dar surse din PSD susţin că Ponta nu ar fi trecut peste acest episod. Oana Mizil a intrat în sondajul de opinie comandat de PSD la nivelul Călăraşiului drept candidatul social-democraţilor la şefia Consiliului Judeţean. Sursele citate afir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 38 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 14 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°