Româneşte, Jorge Costa e Gheorghe Costea. Tot româneşte, i se spune Animalul. Nu pentru că ar fi, ci pentru că atunci când purta banderola lui Porto, obişnuia să mănânce, la cina nocturnelor, copii adverşi cruzi.

Când a venit la CFR era Jorge, acum, după două eşecuri, a devenit Gheorghe! (Între Costa şi Costea e doar o vocală diferenţă pe scala gintei latine, aproape că nici nu se observă). I s-au făcut cumpărături abundente la instalare, i s-a pus condiţia că ia titlul şi pleacă. Adălmaş absurd, de la care după primele două victorii patronul Arpad părea că face rabat, de drag ce-i era cum zdrobesc noile sale cumpărături coji de nucă în derivă numite Astra şi Tg. Mureş. Cam asta era reţeta fericirii, pe scurt. Antrenor nou, transferuri acrobatice, plus încă un portar, că doar nu era să se aleagă praful de un proiect măreţ din cauza gafelor lui Nuno Claro! Copilului cuminte i se cumpără bomboane, nu?

Oare câtă nevoie avea CFR de Jorge Costa sau de altul ca el? Ce, Minteuan nu era în stare să piardă acasă cu Gazul şi apoi la Pandurii? La Tg. Jiu putea scăpa săpunul şi Claro, şi Mincă, şi renegatul Stăncioiu, nu era nevoie de marele Fernandez, care se prefigurează a fi un nou Carlos, cu ceva din Andrey, plus Hirschfeld, alt gafeur de calitate. Acum, startul impetuos pare să fi rămas undeva în urmă, echipa e la mijlocul clasamentului fără să fi jucat cu numele mari, iar patronul se gândeşte să se descotorosească de Animal nu la vară, ci mult mai devreme.

Aceştia sunt antrenorii străini care acostează la ţărmul nostru în chip de colonişti civilizatori şi pleacă precum nişte naufragiaţi, cu barca spartă. Dacă privim în urmă, ultimele titluri le-au câştigat Dorinel, Dan Petrescu, Andone, Rednic, Olăroiu. Mandorlini a fost excepţia, el a luat campionatul aproape de-a gata şi apoi a eşuat lamentabil, neprinzându-l nu paltonul, dar nici măcar cămaşa cu mânecă