Lucrările de reabilitare a centrului Oradei dau circulația din zonă peste cap și stârnesc nemulțumirea călătorilor. Chiar dacă numai o stradă s-a închis și o bandă de circulație e blocată, a fost îndeajuns ca, la ore de vârf, Piața Unirii să devină o destinație interzisă.
Claxoane, ambuteiaje, nervi, vociferări și nu de puține ori înjurături. Acesta este peisajul din centrul Oradiei la câteva săpămâni de la demararea lucrărilor ce vor transforma Piața Unirii în promenadă.
Modernizarea centrului urbei de pe Criș a început prin instalarea unui șantier în mijlocul orașului. Pentru început, Electrocentrale întroduce noile rețele de termoficare în zona cuprinsă între Parcul 1 Decembrie și strada Vasile Alecsandri. Totodată, s-a blocat accesul dintr-o parte într-una dintre cele două parcări de pe Unirii, iar o bandă de ciruclație din dreptul aceleași parcări este spartă.
Toate aceste lucrări fac ca centrul orașului să devină o corvoadă pentru șoferii, taximetriștii sau călătorii ce merg cu autobuzele prin această zonă.
Citește astăzi, în Adevărul de Transilvania, cum se circulă în centrul orașului la ore de vârf!