Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O medalie de aur care nu va veni niciodată

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 · ·

În lacrimi, după ratarea singurului titlu care îi lipseşte din palmares, cel mondial, Alina Dumitru spune că îşi va respecta decizia: după Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor, se retrage. Alina va intra în galeria unor personalităţi ale sportului românesc care, în ciuda carierelor strălucitoare, au avut competiţii pe care nu le-au câştigat niciodată.

La nici 24 de ore de la abandonul din recalificări, atunci când a devenit evident că ultimul mondial din carieră se va încheia fără medalie, Alina Dumitru era încă în lacrimi. Durere şi în suflet, pentru că ştie că a fost ultima şansă de a-şi trece în palmares singura medalie de aur care îi lipseşte din palmares, dar mai ales durere fizică. Oricine a practicat un pic de sport ştie că cele mai dificile momente după o accidentare vin a doua zi după concurs, când, în lipsa adrenalinei care te ţine în priză, începi să simţi totul. „Am dureri foarte mari şi nu numai la umăr. Clavicula cred că îmi este afectată, simt o durere puternică şi la stern. E un chin, abia respir şi nu pot trage aer adânc în piept din cauza durerilor", a spus Alina pentru „Adevărul".

Blestemul mondialelor

Poate părea trist pentru o campioană olimpică şi septuplă campioană europeană, dar va merge la doctor abia după sosirea în ţară, programată la noapte. „Nu ştiu ce fel de asigurare medicală avem", spune Alina.

Povestea din 2009, când la Rotterdam a fost nevoită să meargă la spital cu taxiul, după accidentarea la glenză, se repetă. De altfel blestemul Mondialelor e teribil. Nici în 2010 nu a fost lipsită de bucluc. Atunci, lipsa unui doctor din delegaţie a făcut-o să nu poată evita pe cale medicamentoasă problemele cauzate de menstruaţie şi a fost nevoită să se mulţumească doar cu medalia de bronz.

Fără această medalie de aur, care nu va mai veni niciodată, Alina Dumitru are locul asigurat într-o selectă galerie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 56 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 40 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°