Situația politică internă de acum aduce mult cu toamna anului 1999. Ca și atunci, guvernul este obligat să urmeze o direcție executivă impusă de FMI. Ca și atunci, guvernul are majoritate în parlament, dar sondajele arată că opoziția deține controlul asupra spiritului public. Ca și atunci, președintele încearcă să revitalizeze încrederea publică, folosind singura platformă reală de care dispune, mass-media oficiale sau oficioase.

Totuși, similaritățile se opresc aici. Spre deosebire de toamna anului 1999, acum România este parte a Uniunii Europene și toate problemele acesteia se reflectă mult mai repede și mult mai profund în viața românilor și a României decât în urmă cu 12 ani. Procesul de aderare la UE a rezolvat temporar o problemă chinuitoare a politicienilor români – incapacitatea de a genera locuri de muncă reale. Sute de mii, dacă nu milioane de oameni în vârstă de muncă din România, care trăiau aici la limita subzistenței, au găsit de lucru în spațiul european, în medii mai tolerante (Spania, Anglia, Irlanda, Ungaria) sau mai intolerante față de români (Italia, Franța). Emigrația pentru muncă din ultimii ani a salvat societatea românească de la tensiune socială, a făcut să crească resursele financiare și materiale ale societății civile și a îmbunătățit balanța de plăți a statului. În același timp, emigrația pentru muncă a accentuat problemele sistemului de pensii, amenință societatea românească cu îmbătrânirea prematură și accentuează presiunea asupra unui sistem de sănătate salvat doar de competențe individuale remarcabile.

Sondajele actuale arată clar că opoziția, compusă în esență din social-democrați și liberali, are întâietate în spiritul public. Democrat-liberalii, deși guvernează o treime din administrația locală, deși au guvernul, majoritatea în parlament și președinția, nu reușesc să treacă de 10-15% după șocul din 6 mai 2010. Ne aducem am