- Editorial - nr. 852 / 24 August, 2011 Ce altceva mai folositor poti face, in noptile acestea de vara ce se incapataneaza sa incinga betonul orasului si fruntea argintata de lumina mata a computerului, decat sa-ti "rasfoiesti” corespondenta si jurnalele de calatorie, rontaind struguri ce-si asteapta primele brume autumnale? Intamplarea face sa dau de niste fotografii ale Abatiei Saint Michel, minunea normanda din largul Atlanticului..., unde ma aflam, in mai 1990. "Valuri uriase, unele dintre ele de peste 9 metri, nisipuri miscatoare si noroi care te pot inghiti intr-o clipa, un drum ce se deschide doar atunci cand natura sau Dumnezeu permit, obstacole pe care oamenii le-au asociat mereu cu cele din drumul catre perfectiune si Divinitate... La capatul acestui drum, una dintre cele mai frumoase creatii pe care omenirea le-a dat vreodata: Abatia Saint Michel.” Povestea spune ca, in anul 708, Arhanghelul Mihail i-ar fi aratat Sfantului Aubert, pe atunci episcop de Avranches, si i-ar fi poruncit sa ridice o biserica pe mica insula din largul coastei normande, pe locul unde odinioara se aflase un fort al galilor armoricani si apoi al romanilor. Aubert a ignorat spusele Arhanghelului, in ciuda faptului ca minunea s-a repetat de mai multe ori. Infuriat, trimisul Domnului i-ar fi facut o gaura in craniu, cu degetul sau de foc, convingandu-l astfel sa dea ascultare cererii divine. Un an mai tarziu, in anul 709, prima constructie de pe insula era deja finalizata. Asa se nastea una dintre minunile lumii medievale... "Insula a fost anexata de catre William I «Sabie lunga», duce de Normandia, in anul 933, iar in anul 966, o comunitate de preoti benedictini si-a gasit adapostul permanent in Biserica Saint Michel, construind o buna parte din ceea ce avea sa devina, intr-un final, abatia cu acelasi nume. Anii de glorie ai asezarii monahale au inceput odata cu ascensiunea lui Wilhe